Pentru a intelege de ce fac rau aceste pastile, in primul rand trebuie sa stiti cum actioneaza ele si cum va fac sa slabiti. Sunt doua tipuri de astfel de pastile: unele taie senzatia de foame, iar altele ard grasimile in plus. Primele actioneaza asupra sistemului nervos central printr-un surplus de serotonina, acesta facandu-va sa va simtiti mai bine fara sa mancati, ba chiar sa uitati de senzatia de foame. Cel de-al doilea tip de pastile, actioneaza asupra sistemului digestiv, facan ca o treime din grasimile ingerate sa fie eliminate inainte de a fi digerate. Din pacate ambele tipuri de pastile au efecte adverse, uneori mai devastatoare decat obezitatea.
Uneori pastilele de slabit sunt recomandate chiar de medicii specialisti, dar numai in cazul obezitatii morbide si sub o foarte atenta supraveghere medicala, componentele acestor medicamente fiind eficiente in doze mici si extrem de daunatoare in cantitati doar un pic mai mari. Iar ca orice produs cautat, pastilele de slabit sunt falsificate la scara larga, dozajul fiind, in acest caz dat peste cap. Iar efectele adverse sunt pericol de moarte. De aceea este bine sa nu cumparati medicamente sau suplimente online, indiferent cat de bio, eco sau naturale ar fi, deoarece conform studiilor, mai mult de jumatate sunt falsificate si de cateva ori mai periculoase.
Pentru a slabi, este recomandat sa utilizati tratamentele prescrise de medicul generalist, internist, nutritionist sau gastroenterolog.
Decat sa folositi pastile de slabit, mai bine renuntati la grasimile si dulciurile in exces, si faceti putina miscare in fiecare zi. Chiar si mersul pe jos timp de o ora este foarte benefic pentru sanatatea organismului si a psihicului nostru.
Ce parere aveti despre aceste pastile de slabit? Ati apela vreodata la pastile de slabit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu