Se afișează postările cu eticheta sfaturi de ingrijire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sfaturi de ingrijire. Afișați toate postările

miercuri, 7 mai 2014

Cosmetice naturale pentru ingrijirea parului

Fiecare dintre noi are par frumos si sanatos de la natura, insa arta consta in pastrarea acestei frumuseti naturale, lucru care azi nu mai este de la sine inteles. Factorii de mediu nocivi, dar si tratamentele agresive, cum ar fi vopsirea sau permanentul dauneaza parului. La acestea se adauga si faptul ca tot mai multi oameni sunt sensibili sau chiar alergici la substantele chimice din produsele fabricate industrial. Natura ne invata cum sa protejam parul sanatos si de asemenea, cum sa-l revigoram pe cel deteriorat, punandu-ne la dispozitie substantele necesare oricarui tip de par: normal sau cu matreata, gras sau uscat, subtire ori lipsit de stralucire.
Ingrijirea atenta a parului nu trebuie neglijata nici de barbati: cu un par nespalat nu veti cuceri nici o femeie.
Daca parul se ingrasa foarte repede dupa spalare si se lipeste de cap, e un semn sa glandele sebacee ale pielii capului produc prea mult sebum. Parul va trebui spalat mai des, poate chiar zilnic, si daca folositi un sampon agresiv, el se va ingrasa si mai repede. De aceea e bine sa folositi un sampon cu pH neutru, care regleaza secretia de sebum.
Iata cateva sfaturi si  remedii pentru ingrijirea parului:
- un par sanatos trebuie periat des, astfel se maseaza pielea capului si se stimuleaza circulatia sangvina
- parul devine moale si matasos daca este masat cu o manusa de frotir inmuiata in lapte nedegresat (se lasa 15 minute sa actioneze apoi se clateste)
- parul gras nu trebuie periat intens, deoarece astfel produce si mai mult sebum, iar atunci cand il uscati cu foehnul, periati in raspar, pentru a-i da mai mult volum
- adaugati la fiecare spalare cate 5-10 picaturi de ulei de arbore de ceai, deoarece regleaza secretia de sebum
- atentie la o alimentatie sanatoasa: mancati multe fructe, legume si produse din faina integrala si evitati alimentele prelucrate industrial si mancarurile grase.
Fixativ pentru par
Cine isi va prepara acest fixativ simplu, poate sa renunte la produsele scumpe de styling.
Ingrediente:
- 250 ml apa
- 1 lingurita de miere
- putin otet
- ulei aromat la alegere.
Se incalzeste apa, apoi se adauga mierea si otetul. Pentru parfum se pot pune cateva picaturi de ulei aromat. Se aplica solutia pe parul spalat si se lasa sa se usuce. Nu se va folosi alta lotiune de clatit inainte.
Sampon uscat pentru par
Daca nu aveti timp sa va spalati pe cap, puteti apela la acest sampon uscat. Parul va avea un aspect proaspat si miros placut.
Ingrediente:
- 100 g pulbere de radacina de violete
- 25 g pulbere de acid silicic
- 25 g boboci de trandafiri uscati
- 1 saculet de panza.
Se amesteca bine cele doua feluri de pulbere apoi se introduc bobocii de trandafiri in saculet, acesta se inchide si se trece de mai multe ori peste el cu facaletul. Se adauga apoi amestecul de pulbere. Samponul uscat se aplica pe par, se lasa o vreme sa actioneze, iar apoi se indeparteaza prin periere, tinand capul aplecat inainte.
Apa de par cu hamamelis si frunze de mesteacan
Frunzele de mesteacan si hamamelisul au efect tonifiant, astringent si antiinflamator. Roinita este dezinfectanta si miroase placut.
Ingrediente:
- 80 ml apa de hamamelis
- 20 ml tinctura de frunze de mesteacan
- 3 picaturi ulei de roinita.
Se dizolva uleiul de roinita in tinctura de frunze de mesteacan. Se adauga apa de hamamelis si se agita totul foarte bine. Se aplica prin masaj la radacina parului dupa fiecare spalare.
Sampon cu ou
Parul uscat este protejat folosind acest sampon. Important este sa retinem ca produsele de intretinere pe baza de ou trebuie folosite cat mai proaspete, deoarece astfel sunt mai eficiente.
Ingrediente:
- 2 galbenusuri
- 1 albus
- 1 lingurita de miere
- 1 lingura ulei de masline
- sucul de la o lamaie.
Se amesteca bine cu telul galbenusurile si albusul, apoi se adauga mierea, uleiul de masline si sucul de lamaie si se amesteca. Se aplica pe parul ud si se maseaza pielea capului. Se lasa sa actioneze putin, apoi se clateste cu grija, fara a face economie de apa.

miercuri, 14 august 2013

Cum obtinem o planta decorativa de interior dintr-un ananas

Putem obtine o planta de interior pornind de la varful germinativ al unui ananas proaspat. Decupati-l impreuna cu circa 25 mm din fruct. Inlaturati pulpa fructului pana ajungeti la miezul tare si fibros de care sunt prinse frunzele. Puneti-l la uscat timp de 2-3 zile, ca sa nu putrezeasca ulterior. Indepartati frunzele din partea de jos, asezati varful ananasului in nisip si instalati ghiveciul intr-un loc luminos, la o temperatura de circa 23°C.
Dupa circa o luna, transferati ananasul intr-un amestec compus din 2 parti sol fibros, o parte pamant de frunze sau turba si o parte nisip, in functie de volumul necesar. Folositi un ghiveci de 125 mm diametru si sustineti planta cu ajutorul unor betisoare, daca este necesar. Temperatura incaperii nu trebuie sa scada sub 18°C. Stropiti constant planta, dar in asa fel incat amestecul de pamant sa nu fie niciodata prea ud. In timpul cresterii plantei, udati-o si hraniti-o regulat. Aceasta ar putea in cele din urma sa faca fructe, dar sunt sanse mici ca ele sa fie comestibile.

miercuri, 12 iunie 2013

Cum alegem corect incaltamintea - sanatatea picioarelor este in joc

Aspectele legate de sanatatea picioarelor n-ar trebui sa ne fie indiferente, in caz contrar cifrele oferite de statistici ar fi aratat altfel. Concluzia statisticilor este: 82% dintre europeni poarta pantofi nepotriviti, 75% dintre barbati si 60% dintre femei poarta pantofi prea mari, iar 20% dintre femei si 12% dintre barbati poarta pantofi prea mici. Iata cateva recomandari pentru alegerea corecta a pantofilor:
1. Prea mari, prea mici, prea stramti
Urmarile nu pot fi trecute cu vederea: irigarea sanguina deficitara, pozitia incorecta a corpului, durerile de incheieturi si de spate. Scurtarea tendoanelor si ligamentelor sunt doar cateva din relele provocate de incaltamintea neadecvata. Si consecintele se vad in fiecare zi, inclusiv contractii musculare in zona maxilarelor si a capului. Statica trupului nostru, care se bazeaza pe picioare poate fi comparata cu o casa: daca fundatia nu corespunde/nu este solida, intreaga constructie incepe sa se clatine.
2. Secretul: forma adecvata
Si pantofii prea lungi sau prea lati creeaza probleme picioarelor. Cand isi cumpara incaltaminte, multi se orienteaza doar dupa marime, nu si dupa latime. Cand le place un model, chiar daca e prea ingust, cumpara pantofi cu un numar mai mare. Ortopezii avertizeaza: intr-un pantof prea lung, sunt impiedicate arcuirea si suspensia labelor. Piciorul nu-si mai gaseste niciun punct de sprijin si degetele se chircesc. Consecinta: picioarele se strang sau mersul nu mai este corect, ceea ce impovareaza articulatiile si favorizeaza deformarea (picioare strambe, platfus...).
3. Exercitii pentru picioare
Majoritatea acestor anomalii pot fi atenuate cu antrenament: alternand mersul pe varfuri cu cel pe calcaie, ridicand cu laba si degetele picioarelor o minge de pe sol, sfasiind cu degtele o bucata de hartie igienica si mergand, cat mai des, cu picioarele goale. La fel de importante sunt, insa, rabdarea la cumparare, masurarea picioarelor si sfatul persoanelor competente.
4. Degetele au nevoie de spatiul pentru rulare in timpul mersului, de aceea la varful pantofilor ar trebui sa existe un spatiu de un deget.
5. Alegeti pantofi cu talpa rigida, pentru ca acestia reduc presiunea asupra piciorului si articulatiilor.
Sfaturi pentru ingrijirea picioarelor:
· Spalati-va picioarele in fiecare zi, cu apa calduta si sapun.
· Verifica temperatura apei cu degetul.
· Lasa sa se usuce picioarele in mod natural.
· Schimba sosetele in fiecare zi.
· Picioarele uscate pot dezvolta fisuri care se pot transforma in rani.
· Hidrateaza-le in fiecare zi cu o lotiune de corp.
· Nu sta intr-o singura pozitie pentru mult timp.
· Stop fumat. Acesta scade fluxul de sange la picioarele tale.