miercuri, 31 decembrie 2014

Cărțile Madame Leormand 2015

Ghicitul în cărți a căpătat o altă dimensiune odată cu dezvoltarea siteurilor web. Avem un site, cartilenormand.com, unde se poate ghici în cărți. Contra unei sume modice de bani, expediată sub forma unui SMS de 3.72 euro plus TVA vă veți putea afla viitorul în 2015.
Nu intru în detaliile istoriei personajului Madame Leormand să văd despre ce e vorba dar ghicitul în cărți a fascinat multă lume, din păcate, și mulți au fost cei care au pierdut bani mulți.
Ca să revin la Cărțile lui Madame Leormand pentru 2015. Care e flow-ul ce trebuie urmat?
Vă alegeți 16 cărți dintr-un set de cărți, fix ca la ghicitul tradițional de cărți, și apoi trebuie să introduceți numele dumneavoastră și data nașterii.
După asta, urmează plata. Trimițând SMS la 1353, tariful menționat mai sus, veți primi un cod care trebuie introdus în formular. Rezultatul îl veți primi automat. Nu am văzut mai departe de acest pas pentru că nu am vrut să dau 4 euro pe nimic.

marți, 30 decembrie 2014

Reclama Orange 2015 - Ansamblul Plaiuri Bacauane

Ansamblul Plaiuri Băcăuane dă startul distracției în 2015 pe ritm de Boop de Boop cu Millidge și Doig. Cele două simpatice personaje vă doresc să intrați în Noul An în pași de dans.

Reclama Orange ianuarie 2015 - Ansamblul Plaiuri Bacauane și dansul Boop de Boop.

luni, 29 decembrie 2014

www.ahead-in.com concursul Kent cu iPhone 6

A intra în posesia unui iPhone 6 este un lucru mare, mai ales dacă l-ai câștigat la un concurs. Kent știe ce le place consumatorilor și oferă zilnic un iPhone 6 16 GB Silver. Cel mai în vogă telefon al momentului poate fi câștigat în urma participării la concursul Designed to be Ahead pe www.ahead-in.com. Îți place să fii în față nu?
Din 17 noiembrie codurile Kent pot fi introduse pe www.ahead-in.com. Aveți timp până pe 11 ianuarie 2015, deci în aproape 2 luni de promoție va ploua cu iPhone-uri.

O parte interesantă a promoție Ahead in este că poți câștiga premii garantat. La 5 coduri introduse câștigi o brichetă. La 10 coduri câștigi o brichetă cu încărcare USB iar la 15 coduri, o scrumieră.

Câștigătorii iPhone-urilor vor fi contactați. În ceea ce privește premiile garantate, lista magazinelor participante la promoție va fi disponibilă pe www.ahead-in.com.

Lista câștigătorilor este publicată pe www.ahead-in.com.

Păreri despre Cargus

Dacă inițial îmi venea să îi înjur atunci când au preluat o altă firmă de curierat, Otto Curier, acum am început să îmi schimb părerea. Necazul meu a pornit pentru că nu eram niciodată acasă atunci când curierul bătea la ușă și sediul Otto Curier era la 2 pași de mine. După preluarea Cargus, cei 2 pași de mine s-au transformat în 7 kilometri.

Încă nu am avut experiențe foarte multe încât să îmi formez o părere despre Cargus dar s-au mișcat rapid când am avut nevoie.
Am nevoie de câteva păreri despre Cargus. Vreau să îmi deschid un magazin online și vreau să știu dacă mă pot baza pe ei. Un preț pentru maxim 500 de livrări lunar?

miercuri, 24 decembrie 2014

Program de sarbatori 2014 Cargus

Dacă îl așteptați pe Moș Crăciun și ați făcut o comandă aproape de sărbători probabil nu ați luat în calcul programul curierilor. Despre Cargus, am cea mai bună părere dintre toți curierii mai ales după fuziunea cu Urgent Curier.
Coletul ajunge la timp și personalul este ok.
Dar, de sărbători 2014, care e programul de livrări?

Pe 25 decembrie, adică prima zi de Crăciun nimeni nu face livrări.

Așa și pe 1 ianuarie 2015 când e zi oficial liberă, curierii inclusiv Cargus au liber. Deci în prima zi din Noul An nu veți primi nimic.

Încă mai stau pe chat-ul Cargus, poate îmi răspunde un Customer Service să îmi zică oficial programul de sărbători.

Revista Asul Verde Decembrie 2014

asul verde decembrie 2014Suplimentul lunar de terapii și viață naturistă al revistei "Formula AS" și-a făcut apariția la chioșcurile de ziare cu numărul din luna decembrie 2014.
În revista Asul Verde decembrie 2014 ( nr 124) puteți citi despre:
- cum trăim naturist. Un Decembrie, scris cu aur în calendar
- dosar medical: bolile pulmonare, interviu cu dr Cristina Gica și remedii naturiste pentru afecțiunile pulmonare
- în farmacia naturii citim despre leacurile pădurii
- medicina la domiciliu: cum ne întărim sistemul imunitar și plante medicinale contra răcelii
- secrete regale de frumusețe
- rețele de slăbit. Un dar de Crăciun: Suplimente alimentare
- Crăciunul în Maramureș
- Binefacerile masajului cu ulei
- zodiacul sănătății
- școala plantelor medicinale

In ultimul număr din Revista Asul Verde pe decembrie 2014:
În medicina la domiciliu, citim despre 12 sfaturi pentru întărirea sistemului imunitar pe timp de iarnă
- purtați încălțăminte de iarnă cu talpă groasă și cu jumătate de număr mai mare. Se formează o pernă încălzitoare, iar dacă este ger de crapă pietrele, mai introduceți în ghete un branț sau puneți-vă două perechi de șosete
- nu fiți zgârciți la sărutat
- renunțați la fumat
- dormiți pe săturate
- nu lăsați mucoasa să se usuce
- nu mai puneți degetele pe față
- plimbări pe orice vreme
- consumați mai multe fibre
- suprimați stresul
- mâini curate

Citiți mai multe despre sfaturi prețioase despre sănătate în revista Asul Verde decembrie 2014.

Reclama Telekom A fi sau a nu fi prietena mea? Vrei sa fii prietena mea?

Chiar aș fi curios să văd un amorezat într-o librărie, având o carte în mână și uitându-se după juliete. A fi sau a nu fi ...prietena mea? Dragi prieteni, asta e întrebarea.
Vrei să fii prietena mea? E ca și cum ai zice...îți cer prietenia..texte stupide post-decembriste de împerechere.

Reclama Telekom Vrei sa fii prietena mea?


marți, 23 decembrie 2014

Reclama Telekom Ce faci, Edi? Ce-ai la gură? ... N-am nimic

Da, o reclamă haioasă, în sfârșit pentru Telekom. După cum spunea și un comentariu postat pe reclama Telekom Ce faci, Edi?, copilul are stofă de politician.
 Melodia din reclama se numește Shareuește fericit, o melodie special creată pentru campania Telekom de Crăciun.
Reclama Telekom Ce faci, Edi? Ce-ai la gură ? .... N-am nimic.

Reclama Telekom Bunica Moga

Bunica lui Iulian Moga apare într-o reclama TV. La Telekom, aceasta este gazda unei colinde de Crăciun. De fapt doar preview-ul unei colinde căci, în spirit de glumă, colindătorii în frunte cu cel mai iubit nepot o amână pentru următoarea zi.

Dacă și vouă vi se par cam trase de păr reclamele Telekom, ridicați o mână sus.

Reclama Telekom Bunica Moga

luni, 22 decembrie 2014

www.jacobs3in1.ro Lista câștigători decembrie 2014 Pasionați de relaxare

Nu mai este mult și concursul Jacobs3in1 Pasionați de relaxare se termină. Până pe 31 decembrie mai aveți timp de introdus coduri pe www.jacobs3in1.ro și să câștigați premiile pe decembrie 2014.
Fashion designer: voucher Fashion Pull&Bear
Musician: set de tobe
Extremer: placă de snowboard
Photographer: obiectiv Sony
Strânge cât mai multe puncte în jocul de pe www.jacobs3in1.ro și câștigă unul din cele 4 salarii de 1000 euro pe lună, timp de un an. Câte un salariu pentru fiecare pasiune în parte.

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Concurs www.beretimisoreana.ro Urari de sarbatori

www.beretimisoreana.ro/uraridesarbatoriConcursul Urări de Crăciun organizat de Timișoreana pe www.beretimisoreana.ro/uraridesarbatori se desfășoară în perioada 5 decembrie - 5 ianuarie 2015 și oferă ca premii:
- premii mari: 1 tabletă Apple iPad Mini 16GB
- premii medii: 4 brazi naturali
- premii mici: 31 six pack-uri, 31 tricouri, 31 desfăcătoare de sticlă
Pentru a se înscrie în concurs, participantul trebuie să acceseze pagina berestimisoreana.ro, secțiunea dedicată campaniei "Urari de Craciun", în perioada 5 decembrie 2015 - 5 ianuarie 2015 și să urmeze instrucțiunile, răspunzând corect la întrebările video, iar la final să completeze corect datele personale cerute.

joi, 18 decembrie 2014

Reclama Vodafone Mega - Cantecul asta e despre tata, care mi-a platit si rata

Cantecul asta-i despre tata, care mi-a platit si rata. Care rata sa fie? Fiind student din provincie te-ai gândi la rata de la taxa de la facultate sau poate că muncești și nu ești destul de dibace să te întreții.
Până una alta, refrenu-i de ținut minte.

Reclama Vodafone Mega - Cântecul asta e despre tata, care mi-a plătit și rata.

miercuri, 17 decembrie 2014

Mesaje de La multi ani pentru verisori

Desi nu putem categoriza mesajele în funcție de gradul de rudenie, ne putem face o idee de cum ar suna un mesaj de La multi ani pentru verisori. Aceste mesaje pot fi trimise atât prin SMS cât și prin intermediul rețelelor de socializare ori instant messaging.

Urari de La multi ani pentru verisori.

La multi ani ! Viata sa-ti frumoasa si colorata ca acest buchet de flori!


****

La Multi Ani Iubire, La Multi Ani Fericire, La Multi ani de 10 ori, hai ca plec sa-ti cumpar flori…

****

La Multi Ani si sa cunosti iubirea, iti doresc sa te iei de mana cu Fericirea!

****

La Multi Ani, sa ai o sanatate beton, sa ai o zi buna si sa n-ai noroc de ghinion!

****

Mesajele cu La Multi Ani sunt greu de facut, iti doresc tot ce-ti doresti si inca de-o mie de ori pe atat!

****

La multi ani! ...de ziua ta sa te simt inconjurat de prietenie, sa asculti muzica ta de suflet, sa lumineze orasul in jurul tau... ...sa te simti ca pasare in inaltul cerului, ca o ploaie datatoare de viata, sa simti ca esti tu cu adevarat...

****

Ani frumosi sa-ti vina-n cale! Sanatate si... parale!

****

Ti-as ura implinirea tuturor dorintelor, dar mi-e teama ca daca se adevereste, la anu' nu o sa mai am ce sa-ti doresc.

****

De ziua ta, noi, prietenii tai suntem alaturi de tine si asteptam sa dai de baut. La Muuulti Aaaani!

****

Fie ca ziua de azi sa fie cea mai fericita zi din viata ta. Si fie ca ziua de maine sa fie si mai fericita decat cea de azi!

****

O zi din an este a ta. Si pentru ca e a ta este cea mai frumoasa zi a anului. Sa te bucuri de ea impreuna cu cei apropiati. La multi ani!

****

Iti doresc ... sa stii in viata ce cauti, sa ai norocul de a obtine si de a pastra si sa-ti dai seama cand ai gasit... La multi ani!

****

La Multi Ani inca o data, spune-mi, cand o facem lata?

****

Fiecare an este o carte cu 365 de pagini goale. Creaza in fiecare zi o capodopera, folosind toate culorile vietii... si in timp ce scrii, zambeste! La multi ani!

luni, 15 decembrie 2014

Bani cu toptanu să câștigi tot anu' - câștigi pe loc cu Scandic

În perioada 26 noiembrie 2014 - 26 noiembrie 2015 produsele Scandic Distilleries cu etichetă promoțională pot ascunde sub capac unul din zecile de mii de premii în bani:

- 10 premii a câte 5000 lei
- 200 premii a câte 250 lei
- 1000 premii a câte 100 lei
- 20000 premii a câte 50 lei.

Produsele marcate cu eticheta promoțională fac parte din gama Scandic Distilleries însemnând Scandic, Polar, Tanita, Rieni și GIlman's.
Regulamentul complet al promoției pe www.scandicdistilleries.ro.

miercuri, 10 decembrie 2014

Costumul de Sauna Elixir


O nouă firmă în domeniul teleshopping-ului și-a făcut prezența la TV. Cu timiditate, primele reclame le-am văzut pe Etno dar, dacă vor avea succes, teleshoppingul Elixir se poate extinde. Ce mi-a atras atenția e că vin cu ceva nou. De exemplu, dacă vrei să slăbești rapid poți apela la pastile, lenjerii modelatoare, rochii modelatoare sau cafea de slăbit. Dar cine s-a gândit la un costum de saună pentru slăbit.

Sincer, nu știu dacă poate fi folosit și stând în casă sau doar când mergi la saună. Pentru sezonul rece de iarnă, ar fi cea mai bună metodă de slăbit. Pentru prețul de 149 lei cu toate taxele incluse, produsul poate fi comandat. Ori de pe site-ul lor ori comandând telefonic la unul din numerele de telefon care apar în spot.
Site-ul însă, merge foarte greu.

marți, 9 decembrie 2014

Uraturi pentru sefi

O urare sau o uratura, ca e tot buna, sefului adresata e ceva frumos chiar principalul scop e lingusirea
úratura pentru sef, uraturi pentru sefi amuzanteacestuia traind cu speranta ca peste cateva luni salariul tau va creste si vei avea mai multe zile de concediu. Totusi, sa excludem aceasta ipoteza putin probabila si sa ne bucuram de spiritul sarbatorilor de Craciun si Anul Nou. Raspandeste mai departe acest spirit colegilor, parintilor, familiei. La serviciu, seful sau sefii. Ce uraturi pentru sefi amuzante sau nu pot fi trimise in acest an?


Aho, Aho de Anul Nou
Am si eu un sef misto
Nu ca altii ca un bou
Seful meu este cinstit
Harnic nu posomorat
Ca totul ii merge bine
Cand lucreaza [si] cu mine!
Hai, Hai, manati mai

Sa se auda in alte firme
Ca am un sef cum n-are nimeni.
Sefule, nu uita, ca eu sunt cu Dumneata
Si la bine si la rau
Si asa voi fi mereu
Hai, Hai, manati mai...
Eu ca angajat model
Invat multe de la el

-----------------------


Draga deaga SEF
Am un mare chef
Sa-ti spun o urare
Drept felicitare!
Sa traiesti multi ani
langa ai tai fani
pentru ca-ntr-o zi
cand nu vom mai fi
sa ne amintim
ca azi te iubim!
LA MULTI ANI
Si-un popor de fani!

SARBATORI FERICITE, SEF!


----------------------

luni, 8 decembrie 2014

Urături pentru copii mici

uraturi pentru copii mici sub 6 aniAi un copil mic dar destul de mare pentru a învăța și spune un colind sau o urătură? Atunci îți venim în ajutor cu câteva modele de urături pentru copii mici. Acestea sunt adaptate copilului tău fiind ușor de învățat și scurte.
Ia să vedem ce urături de Anul Nou sunt potrivite pentru copilul tău ce are mai puțin de 6 ani.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄

Tată bun, mama iubită,
Azi e ziua potrivită
Să vă spun ce vă doresc
Să vă arăt cât vă iubesc.

Vă doresc întâi de toate,
Un an nou cu sănătate,
Voie buna, trai ușor,
Bucurie și mult spor.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄

Cobora
Din cer usor,
Inghetat
ca un fior
Puf suav
De papadie
Cu sclipire
Argintie.

Si chiar sub
fereastra mea
S-a oprit
Pe-o ramurea.
Dar, sfios
din cale-afara,
Se transforma-n
lacramioara.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄

Flori de gheata,
Flori de vis,
Voi intrati
prin geam inchis.

Iar cand noaptea
Lunga trece,
Va mai vad
Pe sticla rece.

Pana cand
Raza de soare
Va transforma-n
Lacramioare.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄


Aho, aho copii si frati
Stati putin si nu manati
Langa boi v-alaturati
Si urarea-mi ascultati
Maine anul se-noieste
Plugusorul se porneste
Si incepe a ura
Pe la case-a colinda.
Iarna-i grea, omatul mare
Semne bune anul are
Semne bune de belsug
Pentru brazda de sub plug.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄

Colindita nu-i mai multa
Sa traiasca cine-asculta.
Sus la cer o inaltam,
La crestini, jos, o-nchinam.

O-nchinam cu veselie
Si cu mare bucurie,
-am ajuns seara de-Ajun
Si-a batranului Craciun.

Sus, mai sus, v-am inaltat.
Ce-am stiut, noi v-am cantat
Ramai, om bun, sanatos
C-ai fost gazda lui Cristos.

❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄❄

duminică, 7 decembrie 2014

Melodia din reclama CEC Bank - Zori de zi

În toate reclamele de la CEC Bank muzica de fundal e asigurată de artiști români. Tudor Gheorghe și Phoenix s-au alăturat spoturilor în care sunt prezentate și simboluri ale culturii românești.
Reclama nu am găsit-o dar melodia da.
Melodia din reclama CEC Bank - Zori de zi e interpretata de Phoenix.



Mesaje și urări de Crăciun 2014 în engleză

Fie că e vorba de Facebook, Twitter sau banalul canal de comunicație prin SMS, sărbătorile de Crăciun sunt un prilej de a ura tuturor prietenilor, familiei sau colegilor mesaje de Crăciun. Anul acesta alege un mesaj în engleză. Sună mai bine, e ceva nou și va fi mai ușor de reținut.

Mesaje și urări de Crăciun 2014 în engleza:


Yuletide is a season of peace, goodwill and abundance of mercy, may the joy of Christ’s birth ignite your heart with gladness and laughter. Merry Christmas.



I hope your holiday is filled with plenty of warmth, love, cheer, and happiness. Merry Christmas to you and yours.



May your holiday be merry and bright as well as the rest of your days. Sending you lots of love this Christmas season.



From our home to yours, we wish you a Christmas that is joyful and warm. Well wishes to you and yours.



Sending thoughtful wishes your way in the hope you know the joy and treasures that come with the Christmas season.



Sending love and plenty of Christmas cheer to you and your beautiful family. Happy holidays to all of you.



Here’s to hoping the Christmas season fills your home with the warmth and joyfulness that you and your family deserve.



urari craciun prieteni engleza, mesaje de craciun 2014 in limba englezaLove came down at Christmas;
Love all lovely, love divine;
Love was born at Christmas,
Stars and angels gave the sign.





May this Christmas be so special
that you never ever feel lonely again
and be surrounded by loved ones throughout!



A silent night,
a star above,
a blessed gift of hope
and love.



A Christmas candle is a lovely thing;
It makes no noise at all,
But softly gives itself away;
While quite unselfish,
it grows small.

vineri, 5 decembrie 2014

Campionatul Zambetelor Orbit 2015 - zambiti si castigati!

Dupa cum stiti un zambet sanatos inseamna un zambet frumos, ce poate garanta de multe ori succes. Un zambet frumos ne face mai increzatori in propria persoana, siguri pe noi si mult mai indrazneti. Voi aveti un zambet frumos? Daca, da atunci trebuie sa va inscrieti la "Campionatul Zambetelor" ce se desfasoara in perioada 3 decembrie 2014 - 16 ianuarie 2015. Pentru a participa trebuie doar sa intrati pe pagina de Facebook Orbit Romania, sa accesati aplicatia "Campionatul zambetelor" si:
- sa incarcati o poza cu cel mai nimicitor zambet al vostru
- sa ii puneti un nume de scena rasunator
- iar daca v-ati calificat in semifinale sa va chemati prietenii sa va sustina.
Premiile constau in:
- premii saptamanale: 
  • Locul 1 : o boxa portabila Smiley World orange, o pereche de casti Smiley Original, o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
  • Locul 2 : o boxa portabila Smiley World orange si o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
  • Locul 3 : o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
  • Locul 4 : o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
- premii finale:
  • Locul 1 : o boxa portabila Smiley World orange, o pereche de casti Smiley Original, o forma pentru gheata in forma de proteza dentara, un cover photo personalizat care va fi postat pe pagina de Facebook Orbit Romania pe o perioada nedeterminata.
  • Locul 2 : o boxa portabila Smiley World orange si o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
  • Locul 3 : o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.
  • Locul 4 : o forma pentru gheata in forma de proteza dentara.










www.beliymedved.md - câștigă mii de premii cât să îți țină de cald

concurs beliy medved 2015Vecinii moldoveni pot câștiga mii de premii la promoția Beliymedved. Caută premiul sub capac. La promoție participă produsele Bely Medvedi 2.5L cu capac promoțional.
Premii:

joi, 4 decembrie 2014

Modele unghii cu gel de Craciun 2014

unghii stralucitoare de craciun 2014

Fiecare dintre noi stie sa-si faca manichiura singura, insa uneori aceasta iese perfect pentru ca, desi nu suntem specialiste, experienta isi spune cuvantul.  Exista insa si cazuri cand apar mici probleme, si cum nu dorim sa ne stricam sarbatorile de iarna, mai jos aveti cateva modele de unghii cu gel, pentru sarbatori pline de incredere.
In cazul in care nu stiati cum se aplica corect lacul de unghii acasa, iata cum se face: se aplica mai intai pe mijloc, apoi pe laterale iar la sfarsit, orizontal pe varf (in felul acesta, oja va tine mai mult). Inainte de merge la manichiurista este bine sa va imbunatatiti rapid aspectul unghiilor masandu-le cu ulei de masline, migdale, jojoba sau argan.

modele de unghii frumoase de craciun

modele unghii faine de craciun















modele unghii cu gel 2015

unghii cu gel modele de iarna

modele unghii cu gel de craciun

modele unghii cu gel de revelion 2015

modele de unghi