joi, 29 ianuarie 2015

Infarctul - metode simple de a preveni

Bolile de inima sunt prima cauza a mortalitatii la noi in tara si in lume, cu toate ca se numara printre afectiunile cel mai usor de prevenit. Riscul este mai mare daca ai rude care sufera de afectiuni cardiovasculare sau daca ati primit voi insiva un diagnostic precum hipertensiunea arteriala sau colesterolul marit, ambele marind considerabil pericolul de infarct. Daca nu schimbati nimic in stilul  de viata, nici macar tratamentul medicamentos recomandat de medic nu face minuni. Pe langa renuntarea la fumat, alcool, sarea in exces si vizetele regulate la cardiolog, iata ce schimbari trebuie sa mai faceti:
Invatati sa fiti calmi
Daca va sare tandara din orice si faceti din tantar armasar de fiecare data cand ceva nu va e pe plac, tensiunea voastra n-are cum sa ramana prea mult in limitele admise. In loc sa reactionati de parca ar fi sfarsitul lumii la orice, mai bine iesiti din incapere, inchideti ochii si respirati adanc timp de 1 minut. Apoi, faceti orice v-ar distrage atentia de la evenimentul neplacut: beti o cana cu ceai, cititi dintr-o carte sau ascultati muzica preferata. Meditatia va ajuta sa va stapaniti emotiile si sa recapatati autocontrolul, iar asta se traduce printr-un ritm cardiac regulat. Chiar si 15 minute pe zi se simt, daca nu aveti timp mai mult.
Mancati nuci
Cateva nuci pe zi reduc nivelul colesterolului si inflamatiile arterelor. Mancati-le ca atare sau adaugati-le maruntite in salate de legume ori de fructe (o sa fiti surprinsi de aroma placuta). Migdalele, fisticul, alunele de padure (crude, nesarate), semintele de in au si ele un continut important de omega 3 si ajuta inima.
Adaugati legume si ierburi in dieta!
Ca sa ramana sanatoasa, inima trebuie hranita bine. Renuntati la mancarurile grase si sarate in favoarea legumelor, de care va puteti bucura fara restrictii. Salatele cu rosii, usturoi, ardei ar trebui consumate zilnic si sunt cu atat mai bune daca folositi ulei de masline pentru dressing. Cand gatiti, tineti la indemana condimentele prietene cu inima: oregano, busuioc, curcuma, salvia sau cimbrul.

  • Cresteti consumul de: fructe, leguminoase, legume, struguri, nuci, soia, naut, mazare, anghinare, capsuni, dovleci, piersici, mango, macadamia, cartofi, tarate de grau, ulei de masline, peste, antioxidanti, vitamina A, favonoizi, fibre, coenzima Q10.
  • Reduceti sau eliminati consumul de: carne, fier, grasimi saturate, colesterol, crenvrusti, sunca, acizi grasi trans, margarina, unt, alimente prajite, lapte, produse lactate, bauturi alcoolice, zahar alb, sodiu.

Faceti putina miscare!

Un pic de sport poate fi la fel de eficient precum pastilele cand vine vorba de sanatatea inimii. Cu cat sunteti mai sedentari, cu atat riscul de infarct creste. Oricat ar fi de comod sa va intoarceti de la serviciu direct acasa, rupeti o jumatate de ora din programul dedicat treburilor gospodaresti pentru o activitate cel putin la fel de utila, precum mersul pe bicicleta, plimbatul prin parc sau chiar gradinaritul. Va ajuta sa va pastrati greutatea in limite normale si inima o sa functioneze mai bine.
Odihniti-va!
Pare simplu, dar se dovedeste complicat cand nu mai reusiti sa duceti la bun sfarsit treaba, va culcati la ore tarzii si va sculati cu noapte-n cap. Cat de importanta poate fi activitatea care va impiedica sa mergeti la culcare la timp incat sa o puneti mai presus de sanatatea inimii voastre? Ganditi-va bine, lasati grijile deoparte si dormiti suficient de mult incat sa va treziti odihniti a doua zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu