Compuneri despre vara cu expresii frumoase

Iunie, prima luna a verii, este cea mai frumoasa dintre toti fratii ei. Iulie arde si frige, august coace si parjoleste. Dar pana la dezlegarea balaurilor de foc, ne asteapta 30 de zile pline inca de soare fraged, dimineti racoroase si seri parfumate cu flori de tei. De asta poate, luminosul de iunie e si luna copiilor, luna cireselor, a fluturilor si trandafirilor, dar mai ales luna noptii de Sanziene, cand fetele se scalda in roua ca sa fie frumoase. Iunie este inceputul verii si de asta suntem plini de inspiratie si cu gandul la vacanta ce urmeaza. Iata cateva compuneri scurte dar frumoase despre ce inseamna vara:

Carabusul neastamparat!

E dimineata de vara. Carabusul s-a trezit cu chef de plimbare. Incotro s-o apuce? 

S-a gandit putin si apoi a pornit la drum odata cu primele raze ale soarelui. Zbura vesel din floare-n floare luandu-se la intrecere cu fluturii si gazele. Ajuns intr-o poienita, a vazut ca un grup de turisti se pregateau de drum. Sprinten, a sarit pe rucsacul unuia dintre ei si a pornit. Nu-si putea stapani uimirea de ceea ce vedea in jurul sau: era o lume cu totul diferita de cea cu care era obisnuit. Grupul de turisti a inceput sa urce muntele. Incantarea carabusului nu mai avea limite. O raza de soare razbatea printre crengile copacilor. Atunci s-a gandit ca ar putea urca pe raza pana la soare. A sarit de pe rucsac incercand sa o prinda, dar n-a reusit. O pala de vant l-a luat si l-a purtat usor pe aripile ei pana jos, in poienita. Fascinat de cele intamplate, carabusul a exclamat:

- Ce minunat a fost! Am ajuns pana aproape de soare!

In tara piticilor

Seara s-a lasat usor peste castanii infrunziti, si mosul Ene a venit iar la mine. A adus cu el un somn linistit si placut, pleoapele grele mi s-au inchis. In somn piticii barbosi si veseli din camera mea au prins viata. M-au invitat sa merg cu ei in tara piticilor. am vazut cum a venit Zana, si am pornit in minunata aventura. cu ajutorul baghetei fermecate a acesteia am ajuns imediat. Am ramas uimita de ceea ce am vazut. Casutele mici ale piticilor erau carti fermecate, ferestrele si usile erau din vata de zahar, iar acoperisurile erau din turta dulce, aromata cu gust de scortisoara. 

Piticii alergau ici, colo dupa treburi. 

Ei scoteau diamante si argint din inima pamantului. Erau si cei sapte pitici din poveste. M-au salutat politicos, apoi am intalnit-o si pe frumoasa si gingasa Alba-ca-Zapada.

- Ioana! Este ora zece. Trebuie sa-ti faci lectiile, se auzi vocea blanda si suava a mamei.

am deschis ochii usor si am vazut ca era dimineata. O dimineata frumoasa ca lacrima de vara.

Furtuna-n noapte

Era o zi racoroasa de vara. Soarele isi cumpanea parca, neclintit, pe albastrul sters al cerului, discul sau alb, de lumina topita. Natura parea adormita; nici o frunza nu se clintea, nici un falfait de aripi nu se auzea, nici o vietuitoare nu se misca. Era o liniste apasatoare. O felie de luna insingurata se arata pe cerul de plumb. Toate acestea insa nu o interesau pe Amalia, ce statea lungita-n pat si-si facea planuri pentru seara: voia sa fuga de acasa. De ce? Pentru ca era nervoasa pe toata lumea, in special pe parintii ei. Acestia o certasera, deoarece sparsese vaza cea mai de pret din casa, cea de la strabunica si venind acasa, o mai gasira si ascultand muzica data la maximum, in totala dezordine: haine aruncate peste tot, coji de seminte..."Ei si ce daca pusesem muzica un pic mai tare - n-am facut rau nimanui, iar vaza si asa era vecheȚ, se gandea ea. Incepu sa-si faca o lista: "Deci in rucsac imi pun mancare, apa, schimb si o patura. La noapte fug si mai vad ei fata iresponsabila!"

Zis si facut. Era miezul noptii si Amalia se afla in mijlocul strazii cu rucsacul in spate si fara nici o destinatie, o lua in josul strazii. Aici, nici tipenie de om. Incepu sa mearga repede, tot mai repede, o lua la fuga. Deodata aparu, de nu stiu unde, o masina ce gonea cu viteza maxima. Tocmai atunci Amalia traversa strada. Masina frana brusc. Amalia inlemni de spaima, apoi fugi cat mai departe de locul acela. Ajunse intr-un cartier necunoscut, se ratacise. Se invarti catva timp fara nici o speranta. Pana la urma se ghemui in patura si adormi. Se trezi dimineata datorita galagiei. Se plimba pe strazi pana la pranz cand hotara sa se intoarca acasa. Regasi cu greu drumul ce ducea la blocul ei. Urca scarile - i se parea asa de multe! - si intra in apartament. Parintii o intamplinara ingrijorati. Fata le povesti totul cerandu-si iertare. In ziua urmatoare, a facuse ordine si curatenie in casa si le facu astfel parintilor o mare surpriza. in sfarsit, furtuna din noaptea sufletului ei se sfarsise. Aparuse soarele si in inima ei.

In noapte

Un cer posomorat anunta apropierea furtunii. stateam la fereastra camerei mele, privind afara, spre valea scaldata in galben intunecat. Primele rafale zgomotoase de ploaie au inceput...la scurt timp, cerul era sfasiat de fulgere albastrui. Ploaia si vantul biciuiau geamurile, sageti de fulgere spintecau cerul, iar tunetul bubuia ca o fiara.

Furtuna continua sa vuiasca in jurul casei, vantul gemea, iar ploaia era din ce in ce mai amenintatoare. Stralucirea scurta a unui fulger ilumina valea, ingaduindu-mi sa vad arborii ce se incovoiau sub vantul si ploaia cu tije de otel. Fulgerele se succedau pe cerul intunecat. Trosnetul unui tunet scurt, pare ca despica pamantul. Un timp domni intunericul, apoi palida lumina a altui fulger indepartat sclipi. Norii grei de furtuna se despicara lasand pe o poarta o raza de lumina. 

Se vestea o noua zi frumoasa de vara!

Apus de soare

Liniste. Numai valurile crancene izbite de dig se aud. Apus de soare. La mare, apusul de soare e minunat. Astrul voios coboara pana la linia orizontului. Tot mai aproape si mai aproape de mare...De unde sa stie el ca marea nu ii este prietena? Se apropie si se apropie si se apropie, pana cand marea-l inghite in adancul sau. Si el se va duce la fund, mai la fund, in fiecare zi. Nu se invata minte niciodata.

Liniste. Numai norii ce se izbesc de piscuri se aud. Apus de soare. La munte, apusul de soare e magic. Stapanul universului se indreapta spre piscurile ratacite in nori...Alt dusman. Dar soarele nu stie. Se aproprie cu repeziciune, iar norii il inghit in pasla lor, tinandu-l prizioner pana in zori. Si soarele uita pana seara intamplarea, iar norii il asteapta.

Liniste. Numai fumul caselor ce se izbesc de cosuri se aude. Apus de soare. In sat, apusul de soare e fabulos. Discul de lumina coboara spre fumul caselor. Inca un rival, dar soarele e nepasator. Se aproprie tot mai repede, pana ce hornul il absoarbe si pe el. Sau poate fumul. Doar dimineata, soarele evadeaza si se ascunde in cer. De mare, de nori, de fum...Nu se piteste bine, ca altcineva il gaseste. Albastrul cerului il inghite. El nu mai e. A disparut.

Liniste. Soarele nu se mai zareste, a apus de mult. De cand marea l-a inghitit, norii l-au ratacit si fumul l-a absorbit. Dar a scapat de toate astea. Se ascunde-n curcubeu, culorile lui il naucesc. Rosu, galben, violet...si negru. Negru ce vine peste el si il face sa dispara pentru ca ea, luna sa ii ia locul.

Liniste. Soarele nu se mai zareste. A obosit si s-a saturat sa se ascunda. Aluneca usor in lumea viselor, o lume in care nu apune niciodata. Iar marea, norii, fumul, curcubeul si luna ii sunt prieteni. Sunt doar vise intr-o lume de vis...