luni, 29 aprilie 2013

Doze personalizate de Coca Cola

Consumatori de Coca Cola, pregătiți-vă pentru o surpriză. NU e vorba de un concurs sau promoție ci de o campanie cu doze personalizate de Coca Cola. Începând cu 15 mai 2013 în rafturile din magazine veți găsi doze personalizate de Coca Cola. Mai pe înțelesul tuturor, cele mai comune nume din România vor fi imprimate pe dozele de Coca Cola.

Gigantul îndeamnă consumatorii să se pozeze cu o doză personalizată a cărui nume să fie a unu prieten și dă dea share. Va fi ceva în genul "Share a Coca Cola with Maria".
Toată nebunia cu dozele de colecție va dura toată vară. Și uite că ne-am mai trezit cu un trend, după "Vara nu dorm" urmează dozele cu nume.
Camionagii vor ieși mai ieftin dacă își vor pune o doză cu numele lor în parbriz.

E nevoie să fac câteva corecturi. E vorba de sticle personalizate de 0.5L și 1L. Până acum am văzut sticle de Coca Cola cu următoarele nume: Maria, Ioan, Iuliana, Constantin, Florin, Andrei, Andreea, Ioana, Vasile, Claudia, Claudiu, Valentin.

Au apărut și sticle la 2L dar și doze. Și altfel de nume: "Prietenul meu" "Prietena mea" "Familia mea"

Flyer Oriflame C6 2013

Cumpără produse în valoare de 100 lei din catalogul 6 Oriflame și poți beneficia de oferte cu reduceri de până la 70% din flyer-ul Oriflame C6. Sunt cadourile perfecte pentru Sărbătorile Pascale.
Valoarea e 100 lei trebuie să corespundă unei singure comenzi, nu mai multor comenzi cumulate. Dacă există deja o comandă de 100 din catalogul 6 plasată înainte de flyer, nu se mai solicită nicio altă condiție.
Durata: 30 aprilie - 6 mai 2013.


Salcia in tratamente interne

Vecina de luna cu postul si Pastele, salcia a devenit un simbol al acestuia, fiind sfintita in biserica de Florii. De aici si convingerea ca este o planta sfanta, nelipsita din casa omului, pusa la icoane dar si in fata usiii la intrare, pentru a alunga duhul rau, salcia alunga si boala, fiind printre cele mai puternice plante vindecatoare. Salcia creste ata sub forma de tufe, cat si de arbori, ce pot atinge 30 de metri. In total, exista peste 300 de specii de salcie. Adevarata vestitoare a primaverii, infloreste inca din februarie, cand ramurile ei subtiri se acopera de matisori galbeni si parfumati. Cand bate vantul, polenul pe care il raspandeste formeaza adevarate ploi de aur. Iata in ce tratamente interne este folositoare:

1. Afectiuni cardiace
Persoanele afectate de aritmie, fibrilatii, extrasistole, tahicardie pot prepara o tinctura din 100 g de inflorescente de salcie alba si 500 m de tuica (rachiu). Dupa o luna de macerare, se beau cate 30-40 de picaturi dizolvate intr-o lingura de apa de 3 ori pe zi inainte de masa. Daca afectiunile enumerate se asociaza cu nevroza, se inghit de 3 ori pe zi, 2 g pulbere din scoarta uscata de salcie. Studiile au aratat ca floricelele de salcie colectate primavara au un efect tonic asupra inimii, daca sunt purtate intr-un saculet de bumbac, la gat, precum un medalion, pe un snurulet, in zona inimii. Florile se schimba o data la 4-5 zile, dar daca acest lucru nu este posibil, atunci le puteti schimba la doua saptamani.
2. Hipotensiune arteriala, dureri in articulatii, diaree
O lingura de scoarta de pe crengile tinere de salcie se infuzeaza in 500 ml de apa fierbinte timp de 6 ore. Se bea infuzia in 3 reprize, cu 20-30 de minute inainte de masa.
3. Artrita reumatoida
Se recomanda o cura terapeutica in doua faze:
dupa aceasta cura va veti simti mai bine, durerile vor disparea, se regleaza ritmul cardiac si creste puterea de munca.
  • Se pun pe foc 400 ml de apa rece cu o lingura de scoarta de salcie uscata, tocata marunt, se aduce pana la fierbere si se lasa pe foc mic timp de 7 minute, apoi se lasa la infuzat pana la racire. Se bea cate 100-150 ml in functie de greutatea corporala, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa.
  • In paralel se ia si tinctura de radacini de maces. In 500 ml tuica se macereaza timp de 4 saptamani un pahar si jumatate de radacini tocate. Sticla inchisa etans se tine la intuneric si se agita din cand in cand. Primele trei zile se bea cate o lingurita de 3 ori pe zi, amestecata cu infuzia precedenta iar urmatoarele trei zile se bea cate o lingura, iar in restul zilelor cate 2 linguri de 3 ori pe zi impreuna cu infuzia. Cura dureaza 30 de zile.
4. Dureri reumatice:
Cand durerile in articulatii si in muschi devin insuportabile, puteti sa preparati urmatorul remediu analgezic: se amesteca 2 pahare de scoarta de salcie capreasca sau alba, tocata marunt, cu radacini de brusture, iarba mare, flori si frunze de sunatoare, cate un pahar de fiecare. Cu amestecul obtinut se umple un borcan, deasupra se toarna terebentina naturala din farmacie sau plafar, in asa fel incat pana la gura borcanului sa ramana 5 cm. Borcanul acoperit cu un capac se pune intr-un vas mai mare cu apa fierbinte si un prosop la fundul vasului. Se tine vasul la foc mic timp de 2-3 ore. Periodic se amesteca continutul borcanului cu o lingura de lemn. Borcanul se inchide etans, se inveleste intr-un prosop si se lasa peste noapte intr-un loc cald. Lichidul obtinut se foloseste pentru frectii si comprese pe locurile dureroase.
5. Boli ginecologice:
Decoctul de scoarta este foarte eficient pentru  stoparea sangerarii. O lingura de scoarta tocata marunt se infuzeaza intr-un termos in 250 ml de apa clocotita timp de 5-6 ore. Se bea cate o lingura, de 3 ori pe zi, timp de 7-10 zile, iar in caz de hemoragie abundenta de 6-7 ori pe zi.
6. Icter, boli ale splinei, inflamatia tractului gastro-intestinal, insostita de diaree:
O lingurita de coaja uscata se fierbe in 350 ml de apa, timp de 10 minute, se strecoara si se bea cu inghitituri mici pe tot parcursul zilei.


sâmbătă, 27 aprilie 2013

Masti faciale pentru o frumusete naturala

Asa cum ii oferi organismului o infuzie de vitamine si minerale prin curele de detoxifiere, prin alimentatia predominant verde din timpul primaverii, asadar procedeaza la fel cu tenul tau, care are mare nevoie de revigorare la trecerea catre sezonul cald. Cel mai bine este sa te ingrijesti simplu, ieftin si rapid cu masti din fructe si legume pentru a fi in forma de Paste. Iata cateva masti naturale din fructe si legume prin care va veti face tenul sa radieze de prospetime:

1. Pentru tenul sensibil, impotriva petelor:
- se amesteca sucul de la o rosie mare cu argila cosmetica, suficienta cat sa obtii o pasta, iar la final adauga o lingurita cu miere si omogenizeaza bine;
- aplica masca pe tenul curat si lasa masca sa actioneze timp de 15 minute, clateste cu apa calda iar la final pulverizeaza cu apa termala lasand sa se usuce in mod natural;
- apoi aplicati o crema hidratanta.
2. Masca pentru energizare:
- mierea este recunoscuta pentru capacitatile sale cicatrizante, iar morcovul tonifica tegumentul gratie betacarotenului pe care il contine;
- prepara un piure din doi morcovi fierti si adauga patru linguri;
- aplica masca pe ten si gat si lasa sa actioneze timp de 10 minute;
- clateste cu apa calduta apoi aplica o crema hidratanta.
3. Masca pentru arsuri si ulceratii ale pielii:
- albusul este un ingredient foarte cunoscut pentru puterile vindecatoare in cazul arsurilor si ulceratiilor pielii;
- curata de coaja doi castraveti, da-i pe razatoare, stoarce-i si amesteca sucul cu un albus batut spuma;
- aplica masca pe fata curata si lasa sa actioneze timp de 20 de minute;
- clateste cu apa calduta, la final cu apa rece apoi aplica o crema hidratanta.
4. Masca impotriva acneei:
- aceasta masca curata pielea in profunzime gratie substantelor active din drojdie, care regleaza secretia de sebum, atenuand acneea;
- amesteca un galbenus cu zeama de la o jumatate de portocala si 1 lingura de drojdie proaspata;
- aplica si lasa masca sa actioneze timp de 20 de minute  apoi clateste cu apa calduta, la final cu apa minerala.
5. Masca vitaminizanta minune pentru orice tip de ten:
- amesteca in blender jumatate de legatura de patrunjel, jumatate de legatura de marar, jumatate de ceapa si o mana de spanac, apoi adauga 1 lingura zeama de lamaie, un albus de ou batut si tarate de grau cat cuprinde ca sa se lege o pasta;
- aplica masca pe ten si gat, lasa sa actioneze 30 de minute dupa care clateste cu apa calduta iar la final cu apa rece.

vineri, 26 aprilie 2013

Super Bingo Metropolis 2013 la Antena 1


După o pauză de 1 an, jocul de bingo preferat al românilor, Super Bingo Metropolis revine la Antena 1 cu cei 2 clasici, Țociu și Palade avându-i ca asistenți pe Daniela Crudu și Mihai Mitoșeru. Cel din urmă are experiența jocului de bingo televizat, dacă nu mă înșel chiar debutul lui la TV a fost prin jocul de bingo. Pentru Daniela Crudu e o premieră de a participa într-un astfel de show mai ales că va fi nevoită să scoată mai mult de 2 cuvinte pe parcursul emisiunii.
Ce s-a întâmplat de a revenit Super Bingo Metropolis în fața micilor ecrane?



Guvernul a reintrodus jocurile de noroc de tip bingo organizate la tv pe motiv că reprezintă o sursă bună la bugetul de stat. Firma care dorește să organizeze un joc de bingo televizat va trebui să plătească o taxă de licență anuală de 300.000 lei și o taxă de autorizare de exploatare a acestor jocuri de 5% din veniturile totale obținute din vânzările de bilete de participare la joc, dar nu mai puțin de 500.000 lei.
Am o premoniție, de fiecare dată când a apărut un astfel de joc, românii o duc rău, dar nu rău, va fi rău de tot.
E bine totuși că vor fi create câteva locuri de muncă. Chiar dacă salariul nu depășește 600 lei pentru un agent de vânzări bilete.

joi, 25 aprilie 2013

Odihna, vitamina O - reguli pentru un somn calitativ si o viata fara stres

Corpul si mintea noastra, ca sa functioneze bine, au nevoie de odihna. Pana si masinile, niste corpuri neinsufletite, au nevoie de anumite perioade de refacere, de oprire din activitate. Organismul are cel mai bun randament atunci cand ofera ceea ce se cuvine:
- odihna zilnica: 6-8 ore de somn pe noapte
- odihna saptamanala: o zi pusa special de o parte, pentru o odihna speciala
- odihna anuala: concediu.
Pe parcursul istoriei, unii mai "isteti" au vrut sa faca saptamana de lucru de 10 zile, altii au vrut sa faca ziua de lucru de 18-20 de ore, altii au muncit ani de-a randul fara a-si lua cateva zile de pauza, urmarea: dezastru - accidente de munca, multi morti, scurtarea drastica a duratei de viata, chiar cu zeci de ani. Cea mai mare provocare a societatii de azi este stresul. Insa cei care respecta odihna zilnica si cea saptamanala au o putere mai mare de control asupra stresului. Odihna o putem numi "vitamina O" si are patru componente:
- O1: somnul, odihna fizica
- O2: odihna spirituala, ziua de odihna saptamanala
- O3: recreerea
- O4: meditatia prin rugaciune.
Combinate in doze echilibrate, aceste componente ne ajuta sa fim in fiecare dimineata vioi, ageri, sprinteni, cu pofta de viata si de munca. Ne vom trezi cu bateriile incarcate si ele se vor descarca cu folos, incet, incet pe parcursul zilei, fara sa ne uzeze peste masura. Propuneti-va sa dormiti in fiecare noapte atat cat stiti ca va este necesar pentru a va reface. Unora le sunt necesare 6 ore de somn, in timp ce altora le sunt necesare 8 ore. Revizuiti modul in care munciti si impartiti cantitatea totala de munca in mod egal, pe parcursul zilelor lucratoare ale saptamanii, avand grija ca spre sfarsitul ei sa planificati treburi ceva mai usoare. Munciti cu placere pentru ca satisfactia lucrului bine facut aduce bucurie si implinire. Si ce bine dormi cand inchizi ochii si te gandesti la realizarile de peste zi... Dar atunci cand n-ai facut nimic sau toate au iesit pe dos, si somnul va fi agitat si va incepe o perioada de continua framantare. Deci ca sa dormi bine, munceste bine peste zi cu folos, si o sa simti din plin somnul. Aveti in vedere ca somnul dinainte de miezul noptii este cel mai odihnitor. Deci, ideal este sa dormiti cel tarziu la ora 22. E de preferat sa te trezesti la 5 dimineata, decat sa dormi la 1 noaptea si sa te trezesti la 8. Este o problema ce tine doar de felul cum te educi pe tine insuti si cum iti administrezi timpul. De asemenea, cina trebuie servita devreme, cel tarziu la ora 6, sau cu 4 ore inainte de culcare, si aceasta trebuie sa fie usoara. Ultimul pahar de apa care il bei sa fie cu cel tarziu o ora inainte de culcare. O baie calda inainte de culcare are efect relaxant. Daca este posibil, o plimbare scurta inainte de culcare, facuta in pas lejer, este foarte binevenita pentru ca exercitiile fizice intense inainte de culcare nu sunt recomandate. Puneti-va timp deoparte si pentru recreere, pentru ca alternanta munca-recreere, chiar pe termen scurt, e foarte importanta. Astfel fiecare om face cu mai multa placere un anumit lucru. Fie ca e vorba de a rasfoi o carte buna, o revista interesanta, fie ca e vorba de crosetat, tricotat, de o plimbare in parc, de vorbitul la telefon cu un prieten. Orice inseamna pentru tine recreere si bucura-te din plin de ea. Recreerea ne fortifica mintea si ne schimba atitudinea si astfel ne vom revizui si mentalitatea. Foloseste si perioada de odihna anuala (concediul), astfel ca sa dai ocazie corpului tau sa se regenereze si, de asemenea, pentru relatiile din familia ta, iar beneficiul va fi enorm.

miercuri, 24 aprilie 2013

Activitatea fizica - riscuri legate de lipsa activitatii fizice, ce exercitii putem practica

Cel mai sanatos si cel mai simplu mod de a face miscare este mersul pe jos, plimbarea in pas vioi. Alte variante mai sunt inotul, ciclismul, gradinaritul si  activitatea in jurul casei. Diversele sporturi sunt utile desigur, cu conditia sa nu se cultive spiritul de competitie. Stresul generat de competitie ar putea anula tot efectul benefic al miscarii. Cel mai bine este ca exercitiul fizic sa fie practicat afara, in aer liber si in zone cat mai putin poluate, preferabil in parcuri, gradini, paduri. Atentie insa, cand este ceata este periculos practicarea exercitiului fizic intens (ceata aduce aproape de suprafata pamantului foarte multe impuritati care pot patrunde adanc in plamanii nostri, daca practicam in aceste conditii exercitii fizice intense.
De asemenea, atentie cand este vant, cand facem miscare fizica transpiram mai mult si putem raci usor. Exercitiul fizic trebuie practicat in mod regulat si pentru a fi eficient trebuie sa dureze cel putin 15-20 de minute, fara intrerupere, intr-un ritm vioi. Beneficiile cele mai mari se ating adoptand un program de exercitii fizice zilnice, care sa dureze 30-40 de minute. Pentru cei ce au probleme cu excesul ponderal, durata exercitiilor fizice trebuie crescuta la o ora pe zi, eventual in 2-3 reprize. Persoanele cu probleme cardiace trebuie sa consulte medicul in legatura cu felul exercitiilor fizice pe care trebuie si pot sa le faca.
Miscarea fizica este vitala pentru organism, este datatoare de viata iar cine practica exercitiul fizic are foarte multe beneficii:
  • In primul rand, se simte mai bine, viata e gustata mai bine, iar buna-dispozitie pe care o ofera miscarea fizica este de durata, desigur cu conditia ca miscarea fizica sa fie continuata. Mai mult,  hormonii responsabili de aceasta stare de buna dispozitie, care urmeaza exercitiului fizic, s-au dovedit a fi promotori ai sanatatii.
  • Are o inima puternica. Nu este un avantaj de ici, de colo, intr-o lume in care unul din doi oameni moare din cauza unei boli de inima. Miscarea fizica scade tensiunea arteriala si pulsul de repaus, protejand astfel inima si vasele de sange.
  • Miscarea fizica scade nivelul colesterolului LDL (colesterolul rau) si creste HDL (colesterolul bun), ceea ce este un avantaj extraordinar pentru inima si vasele de sange.
  • Prin miscare fizica, oasele se intaresc, aceasta ajutand la fixarea calciului si a altor minerale. Acest lucru este in mod deosebit important la persoanele de peste 50 de ani, care pierd din ce in ce mai mult calciu si masa osoasa.
  • Exercitiul fizic combate depresia, ceea ce este extrem de benefic, avand in vedere ca procentul de oameni descurajati, deznadajduiti, din zilele noastre, este in continua crestere si chiar va lua locul bolilor de inima in cativa ani. De asemenea inlatura anxietatea si combate stresul.
  • Sporeste vigoarea si eficienta in toate domeniile vietii, te face sa ai efectiv pofta de viata.
  • Ajuta la mentinerea unei greutati corporale ideale prin dezvoltarea musculaturii si arderea grasimii.
  • Este unul din cele mai bune somnifere.
  • Stimuleaza gandirea, vointa si favorizeaza cultivarea unei dispozitii optimiste, pozitive.
Riscuri legate de lipsa activitatii fizice:
  • Cei care nu fac miscare fizica si traiesc o viata inactiva au un risc mai mare fata de multe forme de cancer.
  • De asemenea, lipsa miscarii fizice duce la obezitate, care, la randul ei, genereaza o serie intreaga de boli.
  • Sedentarismul este responsabil si de aparitia timpurie si agravarea osteoporozei. Osteoporoza consta in scaderea calciului si sarurilor minerale din oase, in scaderea densitatii acestora. Oasele devin mai fragile, se pot fractura foarte usor, la cele mai mici lovituri.
Avand in vedere cat de mecanizata este societatea de astazi, este atat de necesar sa avem in atentie miscarea fizica. Exercitiul fizic este incontestabil, unul din cele mai eficiente mijloace terapeutice. Nu exista nici un medicament care sa rivalizeze cu el. Exercitiul fizic regulat contribuie la prevenirea si vindecarea sau cel putin ameliorarea a numeroase boli ca angina pectorala, hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, osteoporoza, nevroze s.a.

marți, 23 aprilie 2013

Concentrat pentru hidratare intensa Hydra Vegetal - reguli pentru hidratare

Daca in sezonul rece aveam nevoie de creme grase bogate in vitamine, nutritive, acum tenul necesita mai multa hidratare, minerale si antioxidanti. Luteina prezenta in legumele verzi stimuleaza cresterea elasticitatii, asadar, o dieta bogata in verzituri te ajuta sa-ti recapeti stralucirea. O piele sanatoasa este indicat sa aiba 13% apa. Iar ca sa fie neteda si elastica, procentul trebuie sa ajunga la 20%. Cremele hidratante si apa consumata contribuie la hidratarea pielii. Pentru a mentine tineretea si prospetimea pielii, este necesar sa va ingrijiti de curatarea ei, dimineata si seara, folosind produse adecvate care sa nu dauneze pielii si sa elimine elementele straine, praful, bacteriile, celulele pe cale sa se desprinda, care depuse pe piele, o impiedica sa se oxigeneze si ii reduc vitalitatea.
Pentru a curata pielea fara a-i compromite capacitatea de autoaparare, este nevoie de produse foarte delicate care sa mentina pH-ul la un grad de aciditate suficient pentru a constitui un fel de bariera chimica impotriva elementelor agresive externe.
Scopul unei creme hidratante este acela de a impiedica sau a incetini "fuga" apei din piele, astfel incat s-o mentina neteda si tonica. Cremele hidratante sunt, in plus, bogate in elemente cu actiune hidratanta directa: de la acidul hialuronic, capabil sa retina apa, la ceramide, elemente constituite din zaharuri si grasimi care favorizeaza coeziunea celulelor din stratul cornos, oprind descuamarea si deshidratarea pielii. Iata cateva reguli pentru hidratarea pielii:
- folosirea cremelor hidratante inca de la primele semne ale deshidratarii pielii, fara a astepta senzatia de piele care se strange, semn al unui grad ridicat de uscaciune
- crema hidratanta este eficace daca da imediat o senzatie de piele de moale daca dupa aplicare, pielea continua sa stranga, crema este ineficace, daca pielea este unsuroasa, inseamna ca s-a aplicat in exces
- pielea grasa are si ea nevoie de hidratare, secretia sebacee excesiva nu este, de fapt, suficienta ca sa apere pielea de deshidratare
- cremele hidratante trebuie intinse pe pielea fetei si a gatului, perfect curatata si tratata in prealabil doar cu o lotiune tonica: se intinde printr-un masaj usor, fara a insista in zona din jurul ochilor unde pielea este foarte subtire si nu absoarbe complet produsele, ramanand umflata si incarcata
- pielea uscata este devitalizata si fragila si are nevoie de creme hidratante care sa fie si nutritive, bogate in vitamine, in aminoacizi si in elemente protectoare, ca acidul hialuronic si colagenul.
Am descoperit de cateva luni un concentrat pentru hidratare intensa Hydra Vegetal, ce hidrateaza intens si revigoreaza pielea in profunzime, oferindu-i senzatia inegalabila de confort. Se aplica dimineata si seara pe tenul perfect curat, ca baza pentru crema zilnica. Eu avand tenul gras aplic acest concentrat pe toata fata, dupa care aplic crema speciala pentru ten gras si cu probleme si crema de ochi. Pielea devine mai luminoasa, fina, curata si revitalizata. Acest concentrat confera pielii o senzatie de prospetime. Am folosit-o si in sezonul rece, iar efectul a fost neasteptat de bun, o protectie dubla a pielii. Iar pretul este pe masura, in functie de promotia pe care o prindeti. Eu l-am cumparat la pretul de 31 lei. Pe langa acest concentrat eu mai folosesc si o lotiune tonica naturala care este pentru orice tip de ten:
- amesteca o lingura cu flori de tei cu una de marar si lasa-le la infuzat in 200 ml de apa clocotita timp de 10 minute, apoi strecoara si pune intr-o sticla la frigider
- foloseste aceasta lotiune pentru a sterge tenul dupa demachiere, dimineata si seara.

luni, 22 aprilie 2013

Horoscop 22-28 aprilie 2013

Pluton ne tulbura linistea caminului cel putin o data in perioada asta. Vom fi nesiguri, ne vom agata de lucruri marunte ca sa mergem mai departe, dar si de oameni indoielnici, asa ca ar trebui sa nu ascultam de primul impuls, ci doar de bun-simt si ratiune. Chiar daca vom gandi deformat, trebuie sa nu uitam ca viata noastra e frumoasa.

Berbec (21 martie -20 aprilie)
Interesele financiare sunt bine marcate si se contureaza mai puternic incepand cu saptamana viitoare. Intampini stres, pe care il suporti greu daca se prelungeste.
Taur (21 aprilie - 21 mai)
Climatul relational se schimba: tu pasesti intr-o alta etapa, mai fericita, mai implinita, mai armonioasa. Iti revine optimismul si iti recapeti miraculos fortele.
Gemeni (22 mai - 21 iunie)
Sansa este cu tine. Te poti astepta oricand sa apara noi oportunitati, sa pornesti intr-o noua aventura. Este important doar sa-ti estimezi bine resursele.
Rac (22 iunie - 22 iulie)
O perioada cu stres care mai are si momente bune. Cauta sa pui accentul pe ele si sa ignori inconvenientele! Organizeaza-te astfel incat sa-ti ramana suficient timp pentru odihna.
Leu (23 iulie - 22 august)
Perioada pune accentul pe studiu, cercetare si perfectionare profesionala. In acest interval este posibil sa faci o calatorie de afaceri sau in scop educativ.
Fecioara (23 august - 21 septembrie)
Esti pe o panta ascendenta. Este un interval deosebit de stimulant pentru studii, calatorii si colaborari la distanta, chiar si pentru afaceri.
Balanta (22 septembrie - 22 octombrie)
Concurenta, rivalitatile sau controversele nu sunt excluse. Totul se misca rapid, este nevoie de actiune, este nevoie de decizii bune luate in timp scurt.
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Este imbucurator ca recunoasterea meritelor tale de catre ceilalti nu se reflecta doar in glorie si aplauze, ci si in venituri, pentru ca vin ceva bani.
Sagetator (22 noiembrie - 20 decembrie)
Ai grija, pentru ca tendinta de a risca este cam mare, iar imprundentele te pot costa. Daca te loveste amorul, trage aer in piept si socoteste pana unde iti poti permite sa mergi.
Capricorn (21 decembrie - 19 ianuarie)
Ai mai multa tragere de inima si mai mult curaj sa demarezi un proiect de amploare. Indrazniti sa risti putin mai mult decat de obicei.
Varsator (20 ianuarie - 18 februarie)
Iti sustii opiniile cu inflacarare si uneori intri in controverse. Ai avea de castigat daca, inainte de a pune o eticheta sau de a da un verdict, te-ai gandi putin mai pe indelete.
Pesti (19 februarie - 20 martie)
Faci socoteli, construiesti strategii financiare, te gandesti sa investesti sau sa achizitionezi ceva important si vorbesti despre asta. Acorda mai mult timp familiei!

Catalog Avon campania 9 2013 | Avon C9 2013

Descoperă noile oferte din catalogul Avon campania C9 2013. Campania națională Avon 9 2013 își va putea onora comenzile în perioada 13 iunie - 3 iulie 2013. Uită-te în catalog, pregătește-te de comandă și caută un reprezentant Avon pentru a-ți onora comanda.
Catalog Avon campania C9 2013.
Sursa: www.facebook.com/ella89avon

vineri, 19 aprilie 2013

Pizza antirid - noua inventie a italienilor

De curand, italienii au inventat pizza antirid, preparata pe baza de faina integrala si legume crude. Inventarea pizzei antirid de catre un fabricant de pizza si un nutritionist, in regiunea Salerno din sudul Italiei, a provocat nemultumiri, deoarece traditionalistii italieni vad in ea o denaturare grava a felului de mancare national. Sortimentul de pizza, botezat Primula, contine, potrivit inventatorilor, de trei ori mai multe fibre alimentare decat o pizza clasica si cantitati mai mari de magneziu si fier. Totodata, in compozitia acesteia intra nu mai putin de 8 legume si condimente, care au proprietati antioxidante pentru a combate imbatranirea: rosii, laptuci, usturoi, dovlecei, busuioc, ciuperci, morcovi si spanac.
Pizza antirid a fost creata de un nutritionist si biochimist de la Universitatea din Napoli, Eugenio Iorio, asociat cu un proprietar de restaurant, Cosimo Mogavero, care detine unul din localuri, "La Fabbrica dei Sapori", in apropiere de Battipaglia. Se spune insa ca "pizza antiimbatranire" ar fi apreciata de papa Benedict al XVI-lea. Acesta, in varsta de 80 de ani, ar fi servit mancarea la o degustare oferita de proprietarul de restaurant cu ocazia sarbatoririi jandarmeriei Vaticanului.
Aceasta noua pizza a provocat mania Asociatiei adevaratei pizza napolitane, care este si impotriva vanzarii feliilor de pizza, o practica foarte raspandita in peninsula italiana. Asociatia considera ca pizza cu laptuca este cel mai recent sacrilegiu impotriva unor secole de traditie si atrage atentia ca folosirea fainii integrale impiedica dospirea aluatului si formarea marginii caracteristice pentru pizza napolitana.
Noua inventie sau nu, cand eram prin clasa a 12-a am facut si eu o pizza cu legume crude cu blat subtire copt rapid intr-o tigaie unsa cu putin ulei. Doar ca atunci nu prea stiam nutritie, asa ca o facusem cu faina alba si alte mirodenii, iar pe langa multitudinea de legume am folosit nelipsita carne si branza. Insa am facut anul trecut si cu blat integral si a iesit perfect. Am folosit toate ingredientele folosite la pizza antirid, cu exceptia laptucii si a morcovilor. Si cum nu sunt adepta exclusiv a legumelor nu pot sa ma lipsesc de carne si cascaval. Reteta mea preferata de pizza cu doar trei linguri de faina integrala si multe ingrediente este aceasta.

miercuri, 17 aprilie 2013

www.biscuitiimei.ro - concurs Belvita, Milka, Tuc și Oreo din 1 mai 2013

Mondelez România continuă tradiția concursului de pe biscuitiimei.ro cu o promoție în care participanții pot câștiga premii care au valoarea cumulată de aproximativ 158000 lei.
Dacă veți avea curiozitatea de a intra pe www.biscuitiimei.ro fără ca neapărat să participați la campanie veți observa cum regulamentul concursului este frumos rezumat în câteva cuvinte.

În perioada 1 mai - 30 iunie 2013 cumpără pachetele promoționale de biscuiți Tuc, Oreo, Belvita și Milka, înregistrează codurile prin SMS la 1718 sau pe site și poți câștiga un ceas pe oră (modelul depinde de biscuiți) sau una din cele 4 excursii la Londra, Verona, Munchen sau Praga.
Nu uita să păstrezi codul și ambalajul pentru validare! Și din nou facem apel ca participanții să introducă codul doar pe site-ul menționat pe sus și nu în alte parte.
Succes.

Ce pantofi sa incalti la fusta 3/4 in functie de silueta

Fusta midi, cu o lungime de minimum catevadegete peste linia genunchiului,este foarte feminina, dar si greu de purtat. Orice silueta va arata bine in aceasta fusta daca va fi purtata cu tocuri de minimum 8 cm. Insa putine femei tin cont de asta si isi asuma multe riscuri cand o poarta cu balerini sau cu platforme. Iata ce pantofi trebuie sa porti la aceasta fusta in functie de silueta:

1. Picioare lungi si subtiri
Aceasta este varianta ideala, pricioarele lungi si subtiri pe care toate ni le dorim. Daca esti norocoasa detinatoare a unei astfel de perechi de picioare, nu-i un secret ca orice vei imbraca va arata bine pe tine. Poti purta linistita fusta 3/4 la balerini!
2. Picioare musculoase
Sunt acele picioare cu o linie evidenta a gambelor si a coapselor. Balerinii si orice pereche de pantofi mai butucanoasa trebuie neaparat evitate. Alege pantofi cu toc si barete subtiri sau cu o linie delicata. Opteaza pentru modele de pantofi mai decupati si evita-i pe cei care iti imbraca mult laba piciorului.
3. Picioare groase sau scurte
In primul rand, fii atenta la tivul pana in zona unde picioarele tale par foarte inguste. Astfel, vei masca optic acest aspect. Apoi, alege pantofi cu toc cat mai simpli, eventual intr-o culoare nude, pentru a crea impresia de alungire si subtiere.