Cand ne ingrijim de un om, animal, chiar un obiect, ne concentram atentia asupra acestora. Acest lucru nu inseamna in mod obligatoriu ca grija vine din bunavointa, chiar daca conform experientelor grija reprezinta mai degraba un comportament pozitiv. Persoanei careia i se poarta de grija, de regula, ii pica bine, ii provoaca sentimente fizice si psihice pozitive, chiar daca se poate intampla ca grija excesiva, "supravegherea" sa fie o povara pentru persoana careia i se poarta de grija.
Felurile grijii:
De obicei grija este asociata cu dragostea si desigur nu suntem departe de esenta. In general, suntem atenti, ne ingrijim de cei pe care ii iubim. Dragostea reprezinta una dintre cele mai intensive, insa nu unica forma a ingrijirii.
Gingasia poate fi exprimata prin cuvinte, prin atingere fizica. La copiii mici putem vedea foarte clar, cu cat mai bine se dezvolta cei care au parte zilnic de gingasie, atentie si dragalasenie. Nici la adulti nu este altfel. La cel care ofera si primeste gingasie se elibereaza energiile de vindecare fizica si psihica. Lipsa totala a gingasiei un timp indelungat conduce la mizerie spirituala. Multe probleme emotionale pot fi explicate prin faptul ca persoana in cauza nu beneficiaza de suficienta atentie in copilarie. In cazul adultilor nu intotdeauna mediul este de vina, foarte multe persoane sunt incapabile sa semnaleze celor din jur ca au nevoie de atentie. Exista o relatie stransa intre lipsa de atentie din partea parintilor si comportamentul agresiv, predispozitia la criminalitate. Foarte multi copii devin agresivi, deoarece in acest mod doresc sa atraga atentia asupra lor, sa semnaleze in asemenea situatii dure ca au nevoie de mai multa atentie.
Atentia
Cea mai de baza manifestare a atentiei, a grijei este atunci cand il ascultam pe celalalt cu atentie. Adultii nu au suficient timp, posibilitate sa isi acorde reciproc atentie, sa disculte unii cu altii. In cazuri extreme se poate intampla (asa cum adesea vedem in filmele americane), ca in loc sa purtam o discutie unii cu altii, cu prietenii, mai degraba ne adresam psihologului, ca pentru bani buni, culcati pe o canapea, sa ne destainuim bucuriile, supararile. Este infricosatoare aceasta tendinta de a nu mai avea timp sa ne ascultam cu atentii unii pe altii. Este bine sa ne observam si pe noi insine, daca suntem capabili si avem rabdare sa-l ascultam pe celalalt cu atentie si rabdare, cand acesta doreste sa isi deschida inima.
Obligatia se poate manifesta pe multe planuri ale vietii. Putem fi obligati fata de profesie, politica, canalizandu-ne energia in aceasta directie. La un nivel mai inalt grija se poate manifesta si prin activitate caritativa, care adesea nu este remunerata si fara de care sistemul nostru social poate fi nefunctional. De regula, in cazul acestui tip de obligatie se manifesta grija cea mai putin lipsita de egoism. In cel mai bun caz grija nu este un proces unilateral. Este important sa percepem si sa intelegem semnalele celor care au nevoie de grija. Este la fel de important insa sa fim capabili sa semnalam mediului nostru daca nu avem parte de atentia si grija de care avem nevoie si care ne lipseste.
Lipsa grijii
Consecintele lipsei de grija, a neglijentei se pot cuantifica cel mai bine in comportamentul copiilor. Un exemplu cunoscut este fenomenul spitualizarii. Copiii care cresc intr-o institutie adesea sufera din lipsa grijii si dragostei personale. Ca urmare, viata lor sentimentala devine monotona, raman in urma in cursul dezvoltarii. Acest fenomen poate influenta si trasaturile fizice. Din pacate, conform statisticilor acestia au o speranta de viata mai redusa decat cei care cresc in sanul unei familii.
Insa si grija excesiva, continua poate fi solicitanta si daunatoare. Mamele care nu acorda libertate de miscare si posibilitatea de decizie copiilor, ferindu-i si de primejdii imaginare, le pot face mult rau. Adesea asemenea copii excesiv de protejati devin adulti anxiosi si nesiguri.
vineri, 14 iunie 2013
miercuri, 12 iunie 2013
Cum alegem corect incaltamintea - sanatatea picioarelor este in joc
Aspectele legate de sanatatea picioarelor n-ar trebui sa ne fie indiferente, in caz contrar cifrele oferite de statistici ar fi aratat altfel. Concluzia statisticilor este: 82% dintre europeni poarta pantofi nepotriviti, 75% dintre barbati si 60% dintre femei poarta pantofi prea mari, iar 20% dintre femei si 12% dintre barbati poarta pantofi prea mici. Iata cateva recomandari pentru alegerea corecta a pantofilor:
1. Prea mari, prea mici, prea stramti
Urmarile nu pot fi trecute cu vederea: irigarea sanguina deficitara, pozitia incorecta a corpului, durerile de incheieturi si de spate. Scurtarea tendoanelor si ligamentelor sunt doar cateva din relele provocate de incaltamintea neadecvata. Si consecintele se vad in fiecare zi, inclusiv contractii musculare in zona maxilarelor si a capului. Statica trupului nostru, care se bazeaza pe picioare poate fi comparata cu o casa: daca fundatia nu corespunde/nu este solida, intreaga constructie incepe sa se clatine.
2. Secretul: forma adecvata
Si pantofii prea lungi sau prea lati creeaza probleme picioarelor. Cand isi cumpara incaltaminte, multi se orienteaza doar dupa marime, nu si dupa latime. Cand le place un model, chiar daca e prea ingust, cumpara pantofi cu un numar mai mare. Ortopezii avertizeaza: intr-un pantof prea lung, sunt impiedicate arcuirea si suspensia labelor. Piciorul nu-si mai gaseste niciun punct de sprijin si degetele se chircesc. Consecinta: picioarele se strang sau mersul nu mai este corect, ceea ce impovareaza articulatiile si favorizeaza deformarea (picioare strambe, platfus...).
3. Exercitii pentru picioare
Majoritatea acestor anomalii pot fi atenuate cu antrenament: alternand mersul pe varfuri cu cel pe calcaie, ridicand cu laba si degetele picioarelor o minge de pe sol, sfasiind cu degtele o bucata de hartie igienica si mergand, cat mai des, cu picioarele goale. La fel de importante sunt, insa, rabdarea la cumparare, masurarea picioarelor si sfatul persoanelor competente.
4. Degetele au nevoie de spatiul pentru rulare in timpul mersului, de aceea la varful pantofilor ar trebui sa existe un spatiu de un deget.
5. Alegeti pantofi cu talpa rigida, pentru ca acestia reduc presiunea asupra piciorului si articulatiilor.
Sfaturi pentru ingrijirea picioarelor:
· Spalati-va picioarele in fiecare zi, cu apa calduta si sapun.
· Verifica temperatura apei cu degetul.
· Lasa sa se usuce picioarele in mod natural.
· Schimba sosetele in fiecare zi.
· Picioarele uscate pot dezvolta fisuri care se pot transforma in rani.
· Hidrateaza-le in fiecare zi cu o lotiune de corp.
· Nu sta intr-o singura pozitie pentru mult timp.
· Stop fumat. Acesta scade fluxul de sange la picioarele tale.
marți, 11 iunie 2013
Compuneri despre vara cu expresii frumoase
Iunie, prima luna a verii, este cea mai frumoasa dintre toti fratii ei. Iulie arde si frige, august coace si parjoleste. Dar pana la dezlegarea balaurilor de foc, ne asteapta 30 de zile pline inca de soare fraged, dimineti racoroase si seri parfumate cu flori de tei. De asta poate, luminosul de iunie e si luna copiilor, luna cireselor, a fluturilor si trandafirilor, dar mai ales luna noptii de Sanziene, cand fetele se scalda in roua ca sa fie frumoase. Iunie este inceputul verii si de asta suntem plini de inspiratie si cu gandul la vacanta ce urmeaza. Iata cateva compuneri scurte dar frumoase despre ce inseamna vara:
Carabusul neastamparat!
E dimineata de vara. Carabusul s-a trezit cu chef de plimbare. Incotro s-o apuce?
S-a gandit putin si apoi a pornit la drum odata cu primele raze ale soarelui. Zbura vesel din floare-n floare luandu-se la intrecere cu fluturii si gazele. Ajuns intr-o poienita, a vazut ca un grup de turisti se pregateau de drum. Sprinten, a sarit pe rucsacul unuia dintre ei si a pornit. Nu-si putea stapani uimirea de ceea ce vedea in jurul sau: era o lume cu totul diferita de cea cu care era obisnuit. Grupul de turisti a inceput sa urce muntele. Incantarea carabusului nu mai avea limite. O raza de soare razbatea printre crengile copacilor. Atunci s-a gandit ca ar putea urca pe raza pana la soare. A sarit de pe rucsac incercand sa o prinda, dar n-a reusit. O pala de vant l-a luat si l-a purtat usor pe aripile ei pana jos, in poienita. Fascinat de cele intamplate, carabusul a exclamat:
- Ce minunat a fost! Am ajuns pana aproape de soare!
In tara piticilor
Seara s-a lasat usor peste castanii infrunziti, si mosul Ene a venit iar la mine. A adus cu el un somn linistit si placut, pleoapele grele mi s-au inchis. In somn piticii barbosi si veseli din camera mea au prins viata. M-au invitat sa merg cu ei in tara piticilor. am vazut cum a venit Zana, si am pornit in minunata aventura. cu ajutorul baghetei fermecate a acesteia am ajuns imediat. Am ramas uimita de ceea ce am vazut. Casutele mici ale piticilor erau carti fermecate, ferestrele si usile erau din vata de zahar, iar acoperisurile erau din turta dulce, aromata cu gust de scortisoara.
Piticii alergau ici, colo dupa treburi.
Ei scoteau diamante si argint din inima pamantului. Erau si cei sapte pitici din poveste. M-au salutat politicos, apoi am intalnit-o si pe frumoasa si gingasa Alba-ca-Zapada.
- Ioana! Este ora zece. Trebuie sa-ti faci lectiile, se auzi vocea blanda si suava a mamei.
am deschis ochii usor si am vazut ca era dimineata. O dimineata frumoasa ca lacrima de vara.
Furtuna-n noapte
Era o zi racoroasa de vara. Soarele isi cumpanea parca, neclintit, pe albastrul sters al cerului, discul sau alb, de lumina topita. Natura parea adormita; nici o frunza nu se clintea, nici un falfait de aripi nu se auzea, nici o vietuitoare nu se misca. Era o liniste apasatoare. O felie de luna insingurata se arata pe cerul de plumb. Toate acestea insa nu o interesau pe Amalia, ce statea lungita-n pat si-si facea planuri pentru seara: voia sa fuga de acasa. De ce? Pentru ca era nervoasa pe toata lumea, in special pe parintii ei. Acestia o certasera, deoarece sparsese vaza cea mai de pret din casa, cea de la strabunica si venind acasa, o mai gasira si ascultand muzica data la maximum, in totala dezordine: haine aruncate peste tot, coji de seminte..."Ei si ce daca pusesem muzica un pic mai tare - n-am facut rau nimanui, iar vaza si asa era vecheȚ, se gandea ea. Incepu sa-si faca o lista: "Deci in rucsac imi pun mancare, apa, schimb si o patura. La noapte fug si mai vad ei fata iresponsabila!"
Zis si facut. Era miezul noptii si Amalia se afla in mijlocul strazii cu rucsacul in spate si fara nici o destinatie, o lua in josul strazii. Aici, nici tipenie de om. Incepu sa mearga repede, tot mai repede, o lua la fuga. Deodata aparu, de nu stiu unde, o masina ce gonea cu viteza maxima. Tocmai atunci Amalia traversa strada. Masina frana brusc. Amalia inlemni de spaima, apoi fugi cat mai departe de locul acela. Ajunse intr-un cartier necunoscut, se ratacise. Se invarti catva timp fara nici o speranta. Pana la urma se ghemui in patura si adormi. Se trezi dimineata datorita galagiei. Se plimba pe strazi pana la pranz cand hotara sa se intoarca acasa. Regasi cu greu drumul ce ducea la blocul ei. Urca scarile - i se parea asa de multe! - si intra in apartament. Parintii o intamplinara ingrijorati. Fata le povesti totul cerandu-si iertare. In ziua urmatoare, a facuse ordine si curatenie in casa si le facu astfel parintilor o mare surpriza. in sfarsit, furtuna din noaptea sufletului ei se sfarsise. Aparuse soarele si in inima ei.
In noapte
Un cer posomorat anunta apropierea furtunii. stateam la fereastra camerei mele, privind afara, spre valea scaldata in galben intunecat. Primele rafale zgomotoase de ploaie au inceput...la scurt timp, cerul era sfasiat de fulgere albastrui. Ploaia si vantul biciuiau geamurile, sageti de fulgere spintecau cerul, iar tunetul bubuia ca o fiara.
Furtuna continua sa vuiasca in jurul casei, vantul gemea, iar ploaia era din ce in ce mai amenintatoare. Stralucirea scurta a unui fulger ilumina valea, ingaduindu-mi sa vad arborii ce se incovoiau sub vantul si ploaia cu tije de otel. Fulgerele se succedau pe cerul intunecat. Trosnetul unui tunet scurt, pare ca despica pamantul. Un timp domni intunericul, apoi palida lumina a altui fulger indepartat sclipi. Norii grei de furtuna se despicara lasand pe o poarta o raza de lumina.
Se vestea o noua zi frumoasa de vara!
Apus de soare
Liniste. Numai valurile crancene izbite de dig se aud. Apus de soare. La mare, apusul de soare e minunat. Astrul voios coboara pana la linia orizontului. Tot mai aproape si mai aproape de mare...De unde sa stie el ca marea nu ii este prietena? Se apropie si se apropie si se apropie, pana cand marea-l inghite in adancul sau. Si el se va duce la fund, mai la fund, in fiecare zi. Nu se invata minte niciodata.
Liniste. Numai norii ce se izbesc de piscuri se aud. Apus de soare. La munte, apusul de soare e magic. Stapanul universului se indreapta spre piscurile ratacite in nori...Alt dusman. Dar soarele nu stie. Se aproprie cu repeziciune, iar norii il inghit in pasla lor, tinandu-l prizioner pana in zori. Si soarele uita pana seara intamplarea, iar norii il asteapta.
Liniste. Numai fumul caselor ce se izbesc de cosuri se aude. Apus de soare. In sat, apusul de soare e fabulos. Discul de lumina coboara spre fumul caselor. Inca un rival, dar soarele e nepasator. Se aproprie tot mai repede, pana ce hornul il absoarbe si pe el. Sau poate fumul. Doar dimineata, soarele evadeaza si se ascunde in cer. De mare, de nori, de fum...Nu se piteste bine, ca altcineva il gaseste. Albastrul cerului il inghite. El nu mai e. A disparut.
Liniste. Soarele nu se mai zareste, a apus de mult. De cand marea l-a inghitit, norii l-au ratacit si fumul l-a absorbit. Dar a scapat de toate astea. Se ascunde-n curcubeu, culorile lui il naucesc. Rosu, galben, violet...si negru. Negru ce vine peste el si il face sa dispara pentru ca ea, luna sa ii ia locul.
Liniste. Soarele nu se mai zareste. A obosit si s-a saturat sa se ascunda. Aluneca usor in lumea viselor, o lume in care nu apune niciodata. Iar marea, norii, fumul, curcubeul si luna ii sunt prieteni. Sunt doar vise intr-o lume de vis...
luni, 10 iunie 2013
Revista Asul Verde Iunie 2013
Stiati ca posetele femeilor sunt mai murdare decat toaletele? Cercetari recente in domeniul sanatatii publice, au aratat ca pe posetele femeilor se gasesc mai multe bacterii decat pe toalete. Gentile de piele, in special, reprezinta un important pericol pentru sanatate, pentru ca materialul lor spongios este un mediu ideal pentru cele mai multe bacterii. O informatie foarte pretioasa pentru sanatatea noastra, oferita de noul numar al revistei Asul Verde din luna iunie. Iata care sunt subictele abordate in noul numar Asul verde:
- Iunie a venit, pietele sunt pline de bunatati. cum sa rezisti cosurilor de capsuni si cirese abia culese, fara sa dai iama in ele, ca in anii copilariei? Un abuz sfarsit adesea cu o suferinta neplacuta: diareea. Ce anomalie provoaca si cum o putem trata vom afla de la doctorii specialisti Dr. Mariana Stan, Prof. dr. Roman Morar (ne va dezvalui puterea necunoascuta a unui produs natural numit ERIDIAROM) si Ing. chim. Mircea Bocan (ne va arata cum argila poate alunga diareea in doar cateva ore).
- Toxiinfectiile alimentare si diareea pot fi stopate cu ajutorul plantelor medicinale, cu ajutorul alimentatiei dar si prin hidratare si folosind antiobiotice naturale.
- Pretuita nu doar ca planta cu mare putere vindecatoare, ci si ca aliment rafinat, nalba de padure lichideaza infectiile uterine, stinge rinichii inflamati si potoleste afectiunile respiratorii. Extern vindeca ranile, ochii si inmoaie pielea. Alte lucuri pe care le veti afla sunt despre aceasta minunata planta: insemnatatea numelui, raspandirea ei, recoltarea, virtutile terapeutice, prepatate din nalba si tratamente externe.
- Ridicatul bratului ca sa-ti perii parul, sa tragi un fermoar care se afla pe spatele unei rochii sau sa-ti scoti portofelul aflat in buzunarul din spate al pantalonului, toate aceste gesturi pot deveni o adevarata tortura pentru cineva care sufera de dureri de umar (periartrita umarului). Pentru aceasta afectiune sunt recomandate tratamentul cu digitopunctura, argila, miscari in forma de 8, osteopatie, fitoterapie, aromaterapie, homeopatie, acupunctura si medicina clasica.
- Diabetul zaharat este boala cu cea mai rapida crestere din lume, afectand zeci de milioane de oameni. Daca va aflati printre acestia cateva sfaturi simple pentru aceasta boala grea va pot fi de folos, iata ce va poate fi de ajutor: cura cu papadie, tratarea cu usturoi, sucul de spanac, sucul de urzici, decoctul de urzici tinere, dietoterapia si tot aici veti afla cum trebuie ingrijite picioarele diabeticilor.
- Bronzul ne face pe toti mai frumosi, mai liberi, mai asortati cu vacanta, el adauga stralucire pielii, mascheaza unele imperfectiuni si pune in evidenta culorile hainelor. Insa tot el a devenit o problema, pentru ca presupune multe precautii si moderatie. Stiti care sunt secretele bronzului frumos? Nu-i nimic, in Asul Verde veti gasi toate secretele de care aveti nevoie pentru a obtine un bronz frumos si pentru a va pastra pielea sanatoasa.
- Bomboana, bucatica de ciocolata sau pumnul de chipsuri ajung in gura noastra aproape de la sine. Acestea ne seduc cu gustul lor delicios, iar in loc sa mancam in liniste mancam din mers, ignorand faptul ca aceasta nu-i prieste organismului nostru. Iar excesele alimentare sporesc numarul persoanelor supraponderale. Comportamentul alimentar al oamenilor din ziua de azi duce la prezenta permanenta in sange a unei mari cantitati de insulina si amplifica riscul de declansare a unui diabet de tip II. In scopul de a contracara acest pericol, celebrul nutritionist german dr. Detlef Pape a elaborat un regim, tinand seama de nivelul insulinei.
- Vinarita infloreste acum, in desisul racoros si umed al padurilor. Datorita aromei sale cu totul speciale, este folosita in bucatarie, la prepararea salatelor, sosurilor, cremelor si bauturilor. Daca nu ati mai folosit-o pana acum in bucatarie si nu stiti ce sa faceti cu ea, in Asul Verde veti gasi cinci retete rafinate care va vor ajuta sa descoperiti un gust exceptional: lichior de vinarita, punci de vinarita, crema de vinarita cu salata de fructe, jeleu de vinarita cu sampanie si sos de vinarita cu compot de rubarba (rabarbar).
- In 13 miimi de secunda, noi decidem daca omul din fata noastra ni se pare frumos sau urat. Si in plus identificam cu radarul intuitiei noastre o serie intreaga de trasaturi de caracter. Iata ce ne poate spune forma fetei, dantura, urechile, nasul, barbia, ochii, fruntea si gura, despre persoana din fata noastra.
- Alte subiecte: retete pentru bolile femeiesti, totul despre licurici, fecioare la 30 de ani, povestea unei femei care a facut adulter, rolul tatilor in cresterea copiilor, alegerea corecta a pantofilor, antologia leacurilor de sanatate literele "M, N si O" si zodiacul sanatatii lunii iunie.
Catalog Avon campania 12 2013 | Avon C12 2013
A apărut catalogul Avon 12 2013. Campania C12 aduce multe noutăți. Unele intre ele sunt: prima mascara cu perie adaptată liniei genelor Mega Effects și noul parfum pentru femei Ultra Sexy Avon. Ai toate motivele să alegi parfumurile Avon și nu numai. Avon reprezintă brandul cel mai de încredere din România. Comenzile din broșura Avon campania C12 2013 se pot realiza în intervalul 15 august - 8 septembrie 2013. Cumpărături plăcute. Sursa: www.facebook.com/ella89avon.
sâmbătă, 8 iunie 2013
Concurs EstetCoiffure Castiga o ultra-coiffure de senzatie si un rimel Lash Architect 4 D
Cand viata pare coplesitoare, e bine sa gasesti mangaiere in lucrurile care te fac sa te simti mai bine, cu ar fi familia, prietenii si un par frumos. In zilele noastre, produsul potrivit sau tehnica, poate repara aproape orice tip de par, si asta cat mai repede posibil. Parul tau s-ar putea sa se poarte la fel precum te simti si tu, de exeplu parul care inainte era neted, stralucitor si drept pare sa se transforme, practic peste noapte, intr-o claie de bucle; buclele groase si pline de volum se inmoaie brusc si isi pierd volumul. In cele din urma, totul va reveni la normal, dar, intre timp, urmeaza tehnici potrivite de ingrijire a parului si alege produse de calitate. Trateaza-ti parul cu blandete, redu la minium aranjarea cu surse de caldura si evita vopsirea si permanentul in aceasta perioada.
Dar pentru mai multe sfaturi bune puteti apela la un specialist in domeniu.
Va recomand cu drag salonul EstetCoiffure daca sunteti din Iasi, si daca doriti sa aveti un par frumos care sa va puna in valoare. Pana acum am fost de doua ori sa ma tund, coafez si mi-am achizitionat si produse pentru parul vopsit de la L'Oreal. Am fost multumita atat de servicii cat si de produsele de calitate si sper ca voi castiga in urma participarii la acest concurs. Concursul se desfasoara in perioada 29 mai - 5 septembrie 2013. Iar conditiile de participare sunt urmatoarele:
- sa dati like paginii de Facebook Estet Coiffure Iasi
- sa parcurgeti aplicatia "Bucle cu volum sau Par drept perfect", trimiteti invitatia la cel putin 5 prieteni dupa care finalizati inscrierea in concurs.
Campania se va desfasura in 4 etape:
- 29 mai - 12 iunie 2013 se va face inscrierea, iar pe 14 iunie se vor extrage 3 castigatori
- 17 iunie - 1 iulie 2013 se va face inscrierea, iar pe 4 iulie se vor extrage 3 castigatori
- 8 iulie - 22 iulie 2013 se va face inscrierea, iar pe 25 iulie se vor extrage 3 castigatori
- 19 august - 2 septembrie 2013 se va face inscrierea, iar pe 5 septembrie se vor extrage castigatorii.
Premiile constau in:
- premiul 1: Ultra Coiffure de senzatie bucle cu volum si un rimel Lash Architect4D Waterproof de la L’Oreal Paris sau o Ultra Coiffure de senzatie par drept perfect si un ser L’Oreal Professionnel
- premiul 2: 50% reducere pentru o Ultra Coiffure de senzatie bucle cu volum si un
rimel Lash Architect 4D Waterproof de la L’Oreal Paris sau 50% reducere pentru o Ultra Coiffure de senzatie par drept perfect si un ser L’Oreal Professionnel
- premiul 3: 25% reducere pentru o Ultra Coiffure de senzatie bucle cu volum si un rimel Lash Architect 4D Waterproof de la L’Oreal Paris sau 25% reducere pentru o Ultra Coiffure de senzatie par drept perfect si un ser L’Oreal Professionnel
- premiu garantat: cate un abonament cu beneficii incluse pentru fiecare persoana inscrisa in concurs (abonamentul se poate solicita prin mesaj pe Facebook).
Castigatorii trebuie sa trimita pe adresa de e-mail estetcoiffure@yahoo.com: numele utilizat pe Facebook, e-mailul utilizat pe Facebook, numele si prenumele, numarul de telefon, seria si numarul din buletin.
Succes!
vineri, 7 iunie 2013
Săptămâna Asiatică la Lidl din 10 iunie 2013
Ai Asia în farfuria ta cu Lidl. Din 10 iunie 2013 ai acces la produse tradiționale asiatice în magazinele Lidl. Ce spui de o călătorie în India, China sau Thailanda? Aventurează-te acum, deoarece Lidl te ajută să o faci în cel mai plăcut mod: degustând preparate asiatice, ce îmbină original cele mai diverse arome. Anul Șarpelui continuă cu oferte noi, astfel că acum ai acces complet în Orașul Interzis al deliciilor supreme, savurând: mixuri pentru Wok, aperitive Samosa, sosuri exotice, tăiței asiatici, lapte de cocos, muguri de bambus și multe alte specialități.
Poftește la un festin ca la curtea legendarilor împărați ai dinastiilor chinezești.
Produse recomandate în Săptămâna Asiatică la Lidl, din 10 iunie 2013:
- uleiuri Asia (ulei Wok)
- tăiței Chow Mein
- fix pentru preparate asiatice
- condimente asiatice, diverse sortimente
- muguri de bambus.

Poftește la un festin ca la curtea legendarilor împărați ai dinastiilor chinezești.
Produse recomandate în Săptămâna Asiatică la Lidl, din 10 iunie 2013:
- uleiuri Asia (ulei Wok)
- tăiței Chow Mein
- fix pentru preparate asiatice
- condimente asiatice, diverse sortimente
- muguri de bambus.

joi, 6 iunie 2013
Crema-gel pentru protectie solara cu efect uscat La Roche-Posay - inovatie pentru ten
Soarele, daca ne expunem in exces razelor sale, este unul dintre cei mai teribili si vicleni inamici ai pielii: el poate provoca eriteme, arsuri, tumori si de asemenea determina imbatranirea precoce a epidermei. Daca, insa, expunerea la razele solare sunt respectate cateva reguli soarele este pentru organism sursa unor importante beneficii: activeaza circulatia, stimuleaza productia de pigmenti si de vitamina D, regleaza bioritmurile, face sa creasca rezistenta la boli, iar dispozitia sufleteasca are si ea beneficii. Pentru a nu renunta la bronzat este necesara o anumita prudenta in expunerea la soare, folosind zilnic produse pentru protectie solara.
Trebuie spus, totusi, ca insusi bronzul este in sine o forma de protectie impotriva razelor ultraviolete, dar nu are acelasi grad de eficacitate pentru toti. Una dintre formele de aparare a pielii este oferita de acidul uronic, o substanta pusa in miscare la suprafata pielii prin intermediul transpiratiei. Acesta este capabil sa absoarba o parte a razelor UVA, dar nu ofera epidermei o protectie suficienta. De asemenea nu exista o dieta speciala capabila sa protejeze pielea de razele solare in exces. De exemplu betacarotenul, papaia si afinele pot accelera, in anumite limite, producerea melaninei, dar nu reusesc sa pastreze integritatea pielii.Efectele daunatoare ale razelor ultraviolete sunt, in orice caz, legate de durata expunerii, de ora la care aceasta are loc, de gradul de expunere, de tipul pielii si de tipul de protectie care a fost adoptat.
La Roche-Posay ofera protectia cea mai buna a tenului, impotriva razelor solare. De curand a aparut un produs nou, o inovatie pentru fata noastra si anume Anthelios XL gel-crema cu efect uscat si SPF 50+.
Formula este inspirata din texturile braziliene, ideala pentru pielea mixta si grasa, dar tolerata si de pielea atopica. Gelul-crema este rezistent la apa, non-comedogenic si are urmatoarele efecte:
- absorbtie imediata
- finisare ultra uscata, fara urme albe
- fara stralucire
- ofera protectie ridicata si imbunatatita.
Dupa cum stim:
- razele UVB (B de la bronz) permit pielii sa se bronzeze, si chiar daca acestea sunt partial oprite de piele, pot provoca rapid arsuri solare
- razele UVA (A de la alergii solare) patrund mai adanc in piele, acestea accelereaza imbatranirea pielii si pot provoca reactivitatea la soare (roseata, mancarime, lucita estivala benigna) si pigmentari necontrolate (melasma, pete maronii).
Radiatiile UVA si UVB pot provoca modificari la nivelul celulelor pielii si degradari la nivelul ADN-ului. Daca aceste modificari invizibile sunt repetate, pe termen lung pot duce la aparitia cancerului de piele. Aceste degradari pe termen scurt si lung pot fi prevenite prin folosirea produselor de protectie solara cu factor foarte ridicat SPF 50+, ce au in compozitie un sistem de filtrare imbunatatit impotriva radiatiilor UVA. Pana de curand am folosit Lapte pentru protectie solara SPF 25 de la Ivatherm pentru piele deschisa si deschisa la culoare (recomandat de medicul meu dermatolog pentru inceput dupa care mi-a recomandat treptat sa folosesc un produs cu factor de protectie mai ridicat), insa cand m-am dus la farmacie sa imi reinnoiesc stocul mi-au recomandat sa incerc mai intai monstra Anthelios xl SPF 50+, dupa care sa revin si sa imi iau incontinuare Lapte pentru protectie solara sau acest gel-crema. Am observat ca laptele cu protectie solara de la Ivatherm este eficient cand soarele nu este asa puternic, dar in plina vara cred ca mai mult as tinde spre cel de la Roche-Posay pentru o protectie sigura si eficienta. Dar mi-a placut mult textura si ca se absoarbe rapid in piele spre deosebire de laptele cu protectie solara. Din gama Anthelios xl 50+ pentru fata mai puteti folosi si crema fondanta pentru piele normala si uscata (cu SPF 50+, 50+ colorata, 30), emulsie fluida pentru tenul normal-mixt (cu SPF 50+, 50+ colorata, 30). Pretul acestui gel crema pentru protectie solara este de 60 lei, putin mai mic decat laptele cu protectie solara.
Voi ce produse pentru protectie solara folositi?
miercuri, 5 iunie 2013
Sentimentele care ne imbolnvesc - gustul pregnant si bolile
In medicina europeana exista o impartire a alimentelor asemanatoare, in care yin este reprezentat de alimentele acide cu pH mai mic de 7 (paine alba, carne, peste, alcool, legume, bauturi carbogazoase, alune, zahar si lactate), iar yang de alimentele alcaline, bazice, cu pH mai mare decat 7 (fructe, sparanghel, vegetale, piper cayenne, avocado, pepene, migdale si alge).
Fluxul qi (energia) e intrerupt, dualitatea yin-yang e dezechilibrata, sentimentele sunt prea puternice, pe scurt acestea sunt cauzele bolilor. Energia consumata in fiecare zi se recupereaza prin odihna, alimentatie si tehnici energetice.
Cand nu exista un echilibru yin-yang (in cazul suprasolicitarii fizice si intelectuale indelungate, echilibrarea nu se mai face atat de simplu), apar bolile. Daca energiile dinspre inima sunt dezechilibrate, perturbarea afecteaza negativ plamanii, iar daca plamanii sunt afectati, apar tulburari energetice si celulare la nivelul ficatului si tot asa.Minciuna lasa urme, un principiu moral universal valabil. Medicina chineza o explica energetic si arata ca imbolnavirea poate fi si fizica, nu numai spirituala. Minciuna, gandurile urate, faptele rele emit anumite semnale subtile, care perturba fluxul energetic al fiecaruia dintre noi. In timp apar tensiuni si blocaje, afectand organele. Iata cum ne imbolnavesc sentimentele:
- furia afecteaza ficatul
- bucuria duce la imbolnavirea inimii
- ingrijorarea slabeste splina
- teama si spaima aduc prejudicii grave rinichilor
- tristetea si suferinta sufleteasca imbolnavesc plamanii.
Dar si gustul intens aduce boala, pentru ca acest simt este direct legat de anumite parti, organe, functii ale organismului. Iata cum poate afecta fiecare gust in parte:
- Amar (inima, sange, fluidele corpului): in exces, duce la consumul excesiv al fluidelor si la dereglarea inimii, instalandu-se astfel bolile cardiovasculare.
- Acru (ficat, tendoane): in exces, acesta afecteaza rapid ficatul si articulatiile.
- Sarat (rinichi, oase): toata lumea stie ca prea multa sare in alimentatie duce la dereglarea functiei rinichilor si la boli ale oaselor si articulatiilor.
- Dulce (splina, muschi): in exces, dulcele atrage boli ale sistemului digestiv, ale sangelui (splina este un filtru al globulelor rosii) si ale tractului intestinal.
Chinezii spun ca energia hranei este sursa principala a fortei noastre vitale. Asadar, sanatatea organismului depinde de echilibrul energetic al alimentatiei. Progresul si suprapopularea planetei au dus incet, incet spre dezechilibrarea organismului uman, care a devenit de la poluare la droguri, de la stres la cultivarea industriala a cerealelor, de la prepararea moderna a hranei la folosirea medicamentelor.
marți, 4 iunie 2013
Ingrijirea animalelor de companie - ce trebuie sa stiti?
Animalele de companie ne fac viata mai placuta, ne iubesc si ne ocupa timpul liber si evident, ajung sa faca parte din familie. Cele mai des intalnite animale de companie sunt cainele si pisica. Cand aduceti in casa un pui de caine sau de pisica, trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:
1. Puiul trebuie hranit de sase ori pe zi, cu pauza de noapte nu mai lunga de 8 ore.
2. Incepand cu varsta de o luna si jumatate-doua luni, este indicat ca puiul sa fie obisnuit treptat cu scosul la plimbare, perierea si chiar spalarea.
3. Are nevoie de vitamine, acestea sunt vandute intr-o gama larga la farmaciile veterinare.
Animalele adulte, in schimb, trebuie hranite de 2 ori pe zi. Mereu trebuie sa aiba apa curata si proaspata si de asemenea sa fie periate si spalate cu detergenti speciali. Este obligatoriu sa li se curete urechile, cu un tampon de bumbac si cu diverse solutii procurate fie de la farmaciile veterinare fie de la cabinetele medicale de specialitate. La categoria animale de companie se incadreaza si hamsterii, porcusorii de Guineea si alte rozatoare, care necesita mai putine eforturi. In cusca lor speciala trebuie sa fie intotdeauna rumegus curat. Pentru a-i crea un cuib confortabil, puneti in cusca bucati de panza, carton sau hartie, iar hamsterul va faramita materialele si isi va construi din ele un cuib pe placul sau. In ceea ce priveste produsele alimentare, rozatoarele sunt omnivore. Unicele suplimente la regimul alimentar ar trebui sa fie vitaminele A, E si D din ulei. Adaugati-le in hrana lichida, o data pe saptamana, cate o picatura pentru fiecare animal. Curatarea custii ar trebui sa fie facuta cel putin o data pe saptamana.
Dezinsectia si indepartarea mirosurilor se efectueaza cu solutie de 0,2% de clor diluat cel putin o data pe luna. Si, in final, ultimile animale de companie intalnite cel mai des, sunt pasarile.
Dintre pasari, cele mai raspandite animale de companie sunt papagalii si canarii. Pentru intretinerea lor vor fi necesare o colivie, vas pentru hrana, vas pentru apa, cuib si vas pentru scaldat. Pasarile de companie sunt hranite cu amestecuri speciale de cereale. Amestecul nu trebuie sa aiba mirosuri si semne de mucegai. Apa pentru pasari trebuie sa fie curata si mereu proaspata, iar colivia trebuie curatata zilnic. La fiecare trei luni, colivia urmeaza a fi spalata cu un burete folosind o solutie calda cu soda (3 linguri de soda la un litru de apa), dupa care se sterge bine, apoi se clateste cu infuzie de musetel sau salvie, dupa care iar se sterge bine. Cand faceti curat, aveti grija sa nu speriati pasarea, nu incercati sa o mangaiati, nu faceti niciun fel de miscari bruste si vorbiti bland.
luni, 3 iunie 2013
Ce blugi ti se potrivesc daca ai posteriorul plat
Nu toate suntem ca Jennifer Lopez si poate nici nu am sti ce sa facem cu un posterior ca el ei. Dar daca te numeri printre acele femei care vor totusi putin mai mult volum in partea din spate si nu stiu cum sa-l obtina, iata trei perechi de jeansi perfecte pentru tine:
1. Blugii cu talie inalta
Acest model iti asigura o conturare mai frumoasa a formelor tale naturale, dar si un plus de volum pentru posterior. Daca adaugi o pereche de tocuri ceva mai subtiri, vei obtine exact lookul dorit. Sunt perfecti si la birou, daca optezi pentru o nuanta mai inchisa.
2. Blugi cu buzunare mari la spate
1. Blugii cu talie inalta
Acest model iti asigura o conturare mai frumoasa a formelor tale naturale, dar si un plus de volum pentru posterior. Daca adaugi o pereche de tocuri ceva mai subtiri, vei obtine exact lookul dorit. Sunt perfecti si la birou, daca optezi pentru o nuanta mai inchisa.
2. Blugi cu buzunare mari la spate
Buzunarele la spate sunt detaliul esential pentru a aduce mai mult volum posteriorului tau. Poti incerca mai multe stiluri de buzunare, de la cele clasice de jeansi la cele cu clapeta sau cusaturi speciale.
3. Blugii cu croi harem
Pentru ca temperaturile calde ne impiedica uneori sa purtam blugi pe corp, o alegere buna atat pentru anotimp cat si pentru silueta ta, sunt blugii dintr-un material mai lejer, cu croi de pantaloni harem. Mai largi in partea de sus, uneori cu siret, acesti pantaloni vor da volum soldurilor si posteriorului tau. Daca ai picioarele scurte, poarta-i neaparat cu tocuri.sâmbătă, 1 iunie 2013
Doze de colecție Freeway la Lidl
Freeway este o marcă de băuturi carbogazoase comercializate în magazinele Lidl. Pentru băutorii de Coca Cola aceștia vor avea o surpriză când vor consuma Freeway pentru că se aseamănă foarte mult cu binecunoscuta răcoritoare. Fiind sub tutela Lidl, marcă de magazin, prețul este unul foarte mic.
Dacă ați vizionat videoclipul Inevitabil va fi bine - Andra, înseamnă că ați observat și plasarea de produse Freeway subtilă. Acum am înțeles: Andra, imaginea Lidl și Freeway marca Lidl. Inevitabil, Freeway în videoclipul artistei.
Văd că e modă în a lansa doze de colecție sau doze personalizate. Urmând modelul Coca Cola, Freeway pune etichete speciale pe doze. Dozele de colecție vor avea imprimate imaginile vedetelor care au semnat un contract de publicitate cu Lidl: Keo, Bodo de la Proconsul, Andreea Bălan, Deepcentral, Skizzo Skillz, Alexandra Ungureanu și Crush. Mai trebuie Andra, bucătarul Antonio, Măruță și bucătarul Petrișor.
Dacă ați vizionat videoclipul Inevitabil va fi bine - Andra, înseamnă că ați observat și plasarea de produse Freeway subtilă. Acum am înțeles: Andra, imaginea Lidl și Freeway marca Lidl. Inevitabil, Freeway în videoclipul artistei.
Văd că e modă în a lansa doze de colecție sau doze personalizate. Urmând modelul Coca Cola, Freeway pune etichete speciale pe doze. Dozele de colecție vor avea imprimate imaginile vedetelor care au semnat un contract de publicitate cu Lidl: Keo, Bodo de la Proconsul, Andreea Bălan, Deepcentral, Skizzo Skillz, Alexandra Ungureanu și Crush. Mai trebuie Andra, bucătarul Antonio, Măruță și bucătarul Petrișor.

Catalog Avon C13 2013 | Avon campania 13 pentru luna septembrie 2013
Prin intermediul Ella Avon, am reușit publicarea catalogului Avon pentru campania C13 2013. Produsele din catalogul Avon campania 13 2013 pot fi comandate în perioada 5 - 25 septembrie 2013. O sumedenie de produse noi, cosmetice de calitate dar și cadouri care vă vor surprinde din toate punctele de vedere. Se schimbă sezonul, la fel și cosmeticele. Vezi ce noutăți au mai apărut în broșura Avon.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)










